Petru Maior
Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș — d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și scriitor român, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene. Acesta a fost fiul protopopului greco-catolic Gheorghe Maior din Târgu Mureș. Studiile primare le face la Căpușu de Câmpie, urmând apoi studiile în limba maghiarala în orașele Târgu Mureș (1769 - 1772) și Blaj (1771 - 1774).
Datorită contextului favorabil primește o bursă de la Episcopia greco-catolică de la Blaj pentru Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma, unde va studia timp de doi ani de zile filozofia și trei ani teologia (1775 - 1778). Aici se întâlnește cu mai vârstnicul lui prieten și fost profesor la Blaj, Gheorghe Șincai. Sub influența și îndemnul acestuia se hotărăște să-i urmeze exemplul și frecventează marile biblioteci (Vaticana, Santa Maria Sopra la Minerva, Biblioteca Ad Aracelli, Biblioteca Benedictina), în căutarea de informații legate de istoria românilor și a bisericii românești.
Întorcându-se de la Roma, împreună cu Gheorghe Șincai, acesta se oprește în capitala Imperiului, la Viena, unde urmează între anii 1779-1781 cursuri de metodică și catihetică la Școala Normală "Sfânta Ana", precum și dreptul canonic la Facultatea Juritică a Universității vieneze. După această perioadă se întoarce la Blaj, unde este numit profesor la "Scholae altiores" și predă metafizica, logica și dreptul natural.
La scrut timp însă, se hotărăște, împreună cu Gheorghe Șincai și Samuil Micu, să înainteze o cerere de retragere din cinul monahal, fiind absolvit de jurământul depus pe 19 iulie 1784 și intră în rândul clerului de mir. Este hirotonit de Ioan Bob un an mai târziu și numit paroh al orașului Reghinpe 2 iulie 1785, respectiv protopop al Gurghiului și inspector al districtului Apalina la o lună după aceea.
Petru Maior activează la Reghin aproape un sfert de secol (1785 - 1809), atât din postura de paroh, cât și din cea de cărturar și tribun al cauzei românești. În această perioadă zbuciumată din istoria Transilvaniei, Petru Maior folosește funcția sa de protopop ca un instrument politic în încercarea de a promova și provoca schimbări , dar mai ales noi opțiuni în societatea românească transilvăneană.
Prima sa carte, scrisă în 1783, se intituta sugestiv Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înțelesul cel deplin și desăvârșit al canoanelor și a toată tocmeala bisericețască spre folosul mai de seamă a românilor. Face parte dintre cei care au redactat documentul "monument" al gândirii și luptei românești - Supplex Libellus Valachorum - un prim program politic românesc căruia Petru Maior i-a dat demonstrația și stilul.
În această perioadă este de remarcat și conflictul mai mult sau mai puțin fățiș cu episcopul Ioan Bob. Acesta îi refuză cererea de a înființa o nouă parohie în Reghinul Săsesc (Petru Maior era paroh în Reghinul unguresc). După multe insistențe, în 1800 să cumpere și să înzestreze o capelă unde oficiază și serviciul divin. Astfel, acesta trece de la comunitatea maghiară a Reghinului la cea săsească - mult mai tolerantă față de ramani.
Lucrarea de referință, care l-a făcut cunoscut în toate provinciile românești, a fost Istoria pentru începutul românilor în Dachia, scrisă în 1812. Spirit neliniștit, polemic cu accente volatairiene, de formațiune enciclopedică, istoric, filolog, filozof, veșnic luptător al idealurilor românești se stinge din viață pe 14 februarie 1821, la Budapesta.
Lucrări teologice
- Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înțelesul cel deplin și desăvârșit al canoanelor și a toată tocmeala bisericețască spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la București, în 1894, apoi de preot profesor Grigorie Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.)
- Protopapadichia, ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Chindriș, Cluj-Napoca, 1997.
- Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor românești din Ardeal (1795, rămasă în manuscris, publicată fragmentar de preotul Grigorie Silași în foaia "Sionul Românesc", Viena, (1865 - 1866)
- Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809, 5 f + 304 p. (cu 40 predici și 11 "iertăciuni"; reeditată de Elie Dăianu, Cluj, 1906)
- Didahii, adecă învățături pentru creșterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morți, Buda, 1809, 3 f + 139 p. (cu 15 cuvântări)
- Prediche sau învățături la toate duminicile și sărbătorile anului, 3 volume, Buda, 1810 - 1811, 237 + 296 + 92 p. (cu 63 predici, reeditată de Elie Dăianu, în 2 volume, Cluj, 1906);Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum și a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813, 4 f + 392 p.
- Istoria bisericii românilor,ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Chindriș, I, București, 1995.
Lucrări istorico-filologice
- Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, 348 p. În același volum se găsesc și lucrările: Disertație pentru începutul limbei românești și Disertație pentru literatura cea vechie a românilor. Ediția a II-a îngrijită de Iordachi Mălinescu și Damaschin Bojâncă, Buda, 1834; ediția a III-a, Budapesta-Gherla, 1883. Ediție critică și studiu asupra limbii de Florea Fugariu, 2 vol., București, 1970, 279 + 293 p.
- Răspunsul la cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei celei pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1814 (republicată de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1923)
- Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia, Pesta, 1815
- Ortographia româna și latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot și unchiu, Buda, 1819 (ultimele două reeditate în Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemțesc..., cunoscut și sub numele de Lexiconul de la Buda, 1825, p. 1 - 102, la redactarea și revizuirea căreia a lucrat și Petru Maior)
- Petru Maior,Scrieri, ediție îngrijită de Florea Fugariu, prefață de Maria Protase, București, 1976 (cuprinde: Procanonul, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Istoria Bisericii românilor, Disputații, Ortografia română, Dialog)
- Petru Maior,Scrisori și documente inedite, ediție îngrijită de Nicolae Albu, București, 1968, XXII + 169 p.Petru Maior, Scripta minora: ars literaria, animadversiones, epistolarium, ultimae, ediție îngrijită de Ioan Chindriș, București, 1995.
Prelucrări
- Învățătură pentru prăsirea pomilor, scrisă de Haint Francisc ... , Buda, 1812, 171 pagini
- Învățătură de a face sirup și zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812, 24 p.
- Disertație a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz și de jugastru se face, Buda, 1813, 28 pagini
- Învățătură despre agonisirea viței de vie și despre măiestria de a face vin, vinars și oțet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier și Dussieux și întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813, 109 pagini
- Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor, Buda, 1816, 130 pagini
- Întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise (Odissevs) întocmite de Fénelon, arhiepiscopul Cambrei, acum întâi de pre limba italienească pre limba românească prefăcută, Buda, 1818, 287 pagini.
Bibliografie
- Cultura Română Modernă și Idealurile Naționale, Ioan Silviu Nistor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
- www.wikipedia.org
Alte personalități ale Transilvaniei
- Arsenie Boca
- Gheorghe Nicula
- Aurel Munteanu
- Samuel von Brukenthal
- Andrei Șaguna
- Avram Iancu
- Iuliu Hossu
- George Barițiu
- Gheorghe Lazăr
- Gheorghe Șincai
- Vlad Țepeș
- Matia Corvin
- Pintea
- Iancu de Hunedoara
- Heltai Gáspár
- Horea
0 comentarii