Aurel Munteanu
Aurel Munteanu - mucenicul cel mai glorios al acestui colț de țară - nu s-a născut în Munții Apuseni, ci într-o zonă a Transilvaniei, pe Târnave, însă a ajuns să se identifice cu viața și aspirațiile moților de la poalele Vlădesei. El a văzut lumina zilei la 2 mai 1882, într-o casă țărănească din satul Merghindeal, de pe valea Albacului, din județul Sibiu (înainte în județul Făgăraș, iar în acei ani ai dualismului austro-ungar, când și-a trăit copilăria, unitatea administrativă se numea comitatul Târnava Mare) și a refăcut într-un fel propriu un aforism vechi de când lumea : "Oamenii mari se nasc în case mici". A provenit din nesecatul izvor al țărănimii române, izvor de înțelepciune și sănătate morală.
Peste mormântul așezat lângă catedrala ortodoxă din Huedin picură din când în când și parcă tot mai rar, câte o lacrimă pioasă, mai ales de la septuagenari și octogenari, de la cei care l-au cunoscut pe protopopul Aurel Munteanu - cel care asemeni omului din Evanghelie "a săpat adânc și a pus temelie casei de piatră".
Pe piatra credinței ortodoxe a clădit Aurel Munteanu altare de rugă și închinare, începând din 1907, când providența i-a ajutat pe țăranii români "de la poalele Vlădesei" (expresia lui preferată) să-l aibă părintele lor sufletesc.
La scurtă vreme de la așezarea lui aici a devenit un stâlp de lumină la razele căruia s-au încălzit și au înflorit speranțele bisericii ortodoxe, ce era tolerată doar la periferie.
Binecuvântate și pline de consecințe mari au fost ceasurile când a descălecat în 1907 în valea Drăganului, ca preot, iar în 1924 ca protopop la Huedin, deoarece a devenit cea mai putrenică personalitate a regiunii.
Însușirea lui de căpetenie, adusă ca moștenire scumpă, din casa părinților din Merghindeal, i-a fost pornirea spre fapte, din care au izvorât inițiative și realizări menite a-i perpetua numele. Și cu cât va trece vremea, cu atât mai strălucitor se va desface în toată măreția ei icoana mucenicului Aurel. Dar, câți din tinerii de azi știu sau pot afla, din surse scrise și la îndemână, date și fapte din viața lui Aurel Munteanu ?
Trecând prin Huedin, pe strada ce-i poartă numele (din 1990 încoace), ori prin fața bisericii ctitorită de el și văzându-i chipul dăltuit în marmora de pe mormântul funerar, curiozitatea îi îndeamă să cunoască ceea ce a săvârșit prin munca sa înălțătoare, de iubire creștinească și de neam, de morală sănătoasă și de cultură, dar și ce a pătimit protopopul.
De la el ne-au rămas cuvinte risipite în predici, conferințe, articole publicate în ziare și reviste, rapoarte, creații literare, ziarul "Huedinul", al cărui director era, dar și biserici, la a căror zidire a pus umărul.
El a fost inițiatorul și sufletul unor organizații culturale, în cadrul cărora vorbele lui aveau accente de arhanghel.
Românii de aici aveau în el un părinte care gândea, suferea, se ruga și lupta pentru ei, închinându-și viața pe altarul destinelor neamului. Lui i se potrivește caracterizarea marelui istoric Nicolae Iorga asupra eroului vrednic, care e "numai acela care, văzând o neclintită și luminoasă țintă, merge îndrăzneț către dânsa, înfruntând dușmanii, mișcând din loc piedicile, primind în piept primejdiile, cu siguranța că, pierind chiar în cale, tot drumul ce a putut să-l facă e câștigat pentru urmașii ce vor veni neapărat după vitejia lui".
Aurel Munteanu avea însușirea de a simți în linie istorică și geografică, de a-și iubi neamul ca nimeni altul. Dar iubirea lui de neam a fost suspectată, urmărită și pedepsită în urmă cu 55 de ani.
În acel an 1940, a pornit pustiosul "car a lui Marte". Ambiții bolnave, pofta faptei brutale, au provocat mari și grele suferințe poporului român. Zestrea sacră a neamului românesc s-a găsit în mare primejdie. Vârtejul cotropitor stârnit de armatele ruse, hitleriste șu horthyste a ajuns și pe teritoriul României. În vara și toamna acelui an aveau să cadă atâția români încât supraviețuitorii îngroziți nu mai îndrăzneau, ziua, nici să-i numere, ci, numai noaptea, pe ascuns.
În asemenea împrejurări s-au petrecut zilele negre ale Huedinului - 10-15 septembrie 1940 - când Aurel Munteanu, fizic a fost lichidat, având sfârșitul teribil a lui Mihai Viteazul, a lui Grigore Ghica, ori, în anul de tristă memorie 1940, al lui Nicolae Iorga. Aceeași soartă a avut și plutonierul Gheorghe Nicula, care și-a făcut datoria de om al ordinii publice, apoi Onița Negru, pentru că netrebnicii nu l-au găsit acasă pe soțul ei - Ioan Negru Ghiuța, iar pe alții i-au batjocorit și chinuit, zdruncinându-i trupește și sufletește.
Dar, celălalt Aurel Munteanu, luptătorul pentru cauza românilor, înțelegătorul forțelor tainice și indisolubile care-l legau de moții de aici, de calitățile lor morale și de energia lor sufletească, n-a murit. El stă înaintea noastră și ne cere socoteală. Și ne întreabă, ce am făcut cu idealurile pentru care a luptat, ce am făcut pentru țăranii de aici, pe care, din nefericire și în deceniul zece al secolului XX, le târâm de la un compromis la altul, ce am făcut pentru ridicare lor culturală, dar pentru consolidarea unității naționale ?
Numai într-o oarecare măsură i-am putea da răspunsul care să-l mulțumească, pentru că n-am muncit și luptat cât el, care a contribuit la realizarea României Mari, făcând ca neamul nostru să trăiască între 1 decembrie 1989 - 26 iunie 1940, zile de vis împlinit, zile de fericire Pentru tot ceea ce a făcut, până în septembrie 1940, trebuie să-i dedicăm o carte, pentru că atunci, o haită de nemernici nu s-a sfiit să răpescă vieții și românilor din această zonă, o minte organizată și un trup bine închegat, capabil să spună și să susțină și cu câteva ceasuri înainte de tristu-i sfârșit : "Dumnezeu vede că noi nu am râvnit nimic la ce este al altuia. Vrem numai pământul locuit de noi de 2000 de ani, pe care ne-au trăit moșii și strămoșii."
Prin cuvântări, articole publicate în ziare și reviste, prin activitatea culturală, a căutat să demonstreze că Munții Apuseni s-au găsit în centrul spațiului de alcătuire a poporului român, din daci și români și că stăpânesc acest pământ de două milenii, fiind una cu munții și dealurile, cu izvoarele și pădurile. Din acest pământ și-au scos hrana prin sudoarea frunții și bătăturile mâinilor, iar în acest pământ și-au îngropat morții, amestecându-și și ființa într-însul, înfrățindu-se cu el, făcându-și-l tată și mamă, frate și soră, fiu și fiică. Aurel Munteanu era convins că de aceea poporul român și-a păstrat și la nevoie și-a apărat glia străbună cu dârzenie, ca pe bunul cel mai sfânt, când a fost vorba să stea în cale celorce cu nedreptate, bând și cuget hrăpăreț i-au râvnit-o.
El a fost un om cu calități și defecte, dar primele în cumpăna dreptății le-au depășit cu mult pe celelalte. A avut și prieteni și dușmani, el, însă, niciodată n-a fost fariseu.
Preotul, conferențiarul, animatorul cultural, directorul de ziar și de societate, deputatul, Aurel Munteanu, a fost un om dintr-o bucată, un bun credincios al bisericii și al neamului și mai ales un crainic al idealurilor naționale în zona Vlădesei. Bunul său prieten din Huedin, doctor Vasile Pașca, caracterizându-l într-un ziar din 1944, îi scotea în evidență talentul oratoric spunând că avea : "o voce sonoră care umplea orice sală oricât de mare, sau suna piața când vorbea în aer liber și vuiau codrii când vorbea la Fântânele sau pe muntele Fulgeratu". Pentru asemenea însușiri, idealuri, năzuințe și eforturi, ajunse până la sacrificiul suprem, s-au scris câteva pagini, dar risipite prin ziare și reviste, a apărut chiar și o broșură, "Mucenicul Andrei", dar aceste rânduri scrise nu-s la îndemâna locuitorilor protopopiatului. Prea multă tăcere s-a așezat în jurul mormântului lui, neaducându-i-se omagiul cuvenit.
Noi, urmașii celor ce au ajuns la sacrificiul suprem pentru libertate și unire, avem datoria de a păstra în adâncul sufletelor noastre numele și faptele lui Aurel Munteanu, de a-i apăra memoria în fața denigratorilor, de a-i exprima cea mai sinceră recunoștință. Martirii nu trebuie uitați niciodată.
Extras din cartea "Protopopul Aurel Munteanu - Erou și martir al neamului",scrisă de Nicolae Șteiu și apărută la editura Craiul Munților, la Cluj-Napoca, în 1998.
Alte personalități ale Transilvaniei
- Arsenie Boca
- Gheorghe Nicula
- Samuel von Brukenthal
- Andrei Șaguna
- Avram Iancu
- Iuliu Hossu
- George Barițiu
- Gheorghe Lazăr
- Petru Maior
- Gheorghe Șincai
- Vlad Țepeș
- Matia Corvin
- Pintea
- Iancu de Hunedoara
- Heltai Gáspár
- Horea
0 comentarii