Se povesteste ca traia odata la poalele muntilor Fagaras un cioban pe numa Bâlea. Era cel mai mic dintre cei cinci copii al unei femei sarace, ramasa vaduva si poate si de asta era singurul care nu si-a facut un rost. A fost o bucata buna sluga si, cum necum, a ramas neinsurat. Degeaba il batea saraca maica-sa la cap sa se insoare, sa-si faca un rost, el o tinea pe a lui: cea sortita lui o sa-l astepte !

Intr-o zi, pe cand era cu oile la pascut, numai ca se arata un urs. Voinic fiind si mai ales curajos, Balea se repede la el si il alunga.  Se raspandeste vestea de un asa viteaz voinic pana la curtea imparatului. Imparatul afland ca in imparatia sa este un asa voinic l-a chemat numaidecat la palat si i-a propus sa ramana in slujba lui si sa invete manuirea armelor. Zis si facut, ramane Balea la curte si depride asa de bine manuirea armelor, incat imparatul il pune capenie peste ostirea lui.

Asa trece o vreme in care Balea il slujeste cu cinste pe imparat dar intr-o zi i se face dor de casa si de oile lui. Auzind asa ceva, imparatul care nu vroia in ruptul capului sa piarda un asa om, incearca sa-l convinga in fel si chip sa ramana langa el. Uitasem sa va spun ca imparatul avea cinci fete si ele au prins drag de Balea si nu vroiau nici dansele sa plece. Asa ca si-au pus in plan sa-l cucereasca cumva. Cea mai mare a incercat prima.

Balea intorcandu-se acasa primeste intr-o seara vizita unei babe grozav de urate care cauta ierburi medicinale. Milos din fire Balea o invita sa stea la el peste noapte. Inainte de ivirea zorilor, baba isi leapada dintr-o data hainele urate si infatisarea, si i se arata lui Balea in hainele ei adevarate, cusute cu fir de aur. Frumoasa fata nu era alta decat fata cea mare a imparatului. Balea, surprins peste masura de frumoasa faptura, este de acord sa se insoare cu ea si pornesc pregatirile de nunta.

Nu trece mult ca din senin, desi era primavara, se porneste o furtuna nemaiintalnita, un viscol nemaivazut intoarce iarna din drum. Balea, de frica sa nu-si piarda soata, o ia de mana si se adopostesc in munti, insa viscolul ii ia si pe ei si ii arunca in lacul de la poalele muntilor. Aici si-au gasit, din nefericire sfarsitul, dar miscati de soarta lor tragica, oamenii au pus numele acelui lac Bâlea si asa a ramas pana in zilele noastre …