Transilpedia

Enciclopedia Transilvaniei

RO EN

Legenda Lacului Bâlea





Se povestește că trăia odată la poalele munților Făgăraș un cioban pe numa Bâlea. Era cel mai mic dintre cei cinci copii al unei femei sărace, rămasă văduvă și poate și de asta era singurul care nu și-a făcut un rost. A fost o bucată bună slugă și, cum necum, a rămas neînsurat. Degeaba îl bătea săraca maică-sa la cap să se însoare, să-și facă un rost, el o ținea pe a lui: cea sortită lui o să-l aștepte !

Într-o zi, pe când era cu oile la păscut, numai că se arată un urs. Voinic fiind și mai ales curajos, Bâlea se repede la el și îl alungă.  Se răspândește vestea de un așa viteaz voinic până la curtea împăratului. Împăratul aflând că în împărăția sa este un așa voinic l-a chemat numaidecât la palat și i-a propus să rămână în slujba lui și să învețe mânuirea armelor. Zis și făcut, rămâne Bâlea la curte și depride așa de bine mânuirea armelor, încât împăratul îl pune căpenie peste oștirea lui.

Așa trece o vreme în care Bâlea îl slujește cu cinste pe împărat dar într-o zi i se face dor de casă și de oile lui. Auzind așa ceva, împăratul care nu vroia în ruptul capului să piardă un așa om, încearcă să-l convingă în fel și chip să rămână lângă el. Uitasem să vă spun că împăratul avea cinci fete și ele au prins drag de Bâlea și nu vroiau nici dânsele să plece. Așa că și-au pus în plan să-l cucerească cumva. Cea mai mare a încercat prima.

Bâlea întorcându-se acasă primește într-o seară vizita unei babe grozav de urâte care căuta ierburi medicinale. Milos din fire Bâlea o invită să stea la el peste noapte. Înainte de ivirea zorilor, baba își leapădă dintr-o dată hainele urâte și înfățișarea, și i se arată lui Bâlea în hainele ei adevărate, cusute cu fir de aur. Frumoasa fată nu era alta decât fata cea mare a împăratului. Bâlea, surprins peste măsură de frumoasa făptură, este de acord să se însoare cu ea și pornesc pregătirile de nuntă.

Nu trece mult că din senin, deși era primăvară, se pornește o furtună nemaiîntâlnită, un viscol nemaivăzut întoarce iarna din drum. Bâlea, de frică să nu-și piardă soața, o ia de mână și se adopostesc în munți, însă viscolul îi ia și pe ei și îi aruncă în lacul de la poalele munților. Aici și-au găsit, din nefericire sfârșitul, dar mișcați de soarta lor tragică, oamenii au pus numele acelui lac Bâlea și așa a rămas până în zilele noastre ...





Alte legende din Transilvania


0 comentarii