Mureșul și Oltul
|
Era odată, undeva într-un vârf de munte, o cetate cu două turnuri a unui împărat. Într-o vară, împăratul a plecat la război sș nu s-a mai iîtors. Supărată, împărăteasa a trimis oameni să-l caute în toată lumea dar tot degeaba, nu l-au mai găsit. În urma împăratului rămăseseră doi feciori diferiți, ca ziua și noaptea. Astfel, dacă unuia îi plăcea să stea în turnul de la miazăzi, celuilalt îi plăcea turnul de la miazănoapte; dacă unul era mai iute din fire, celălalt era mai liniștit. Pe cel mai liniștit îl chema Mureșul, iar pe celălalt Oltul. Într-o zi, cei doi s-au hotărât să plece în căutarea tatălui lor. Împărăteasa auzind de planurile celor doi, la început nu prea a fost de acord, de teamă să nu-i piardă și pe ei, dar dându-și seama că era în zadar să se împotrivească, a fost de acord cu condiția ca cei doi să meargă mereu împreună, să nu se dezlipească unul de celălalt. Zis și făcut, dar parcă era așa de simplu? Unul vroia să o apuce într-o parte, celălalt taman în direcția opusă. Cum nu se purteau înțelege încotro să o apuce, Oltul a luat-o înspre miazăzi, iar Mureșul înspre miazănoapte. Și au mers așa mult și bine, unul încet și liniștit, altul iute la vale până când li s-au făcut dor unuia de celălalt. Degeaba a încercat Mureșul să se întoarcă din drum spre miazăzi, să-și caute fratele, că nu i-a dat de urmă și și-a pierdut și drumul ... În urma lor, împărăteasa realizează că feciorii săi, în pofida promisiunii făcute, au apucat-o în direcții diferite și încercă să-i ajungă din urmă, dar în zadar. Deznădăjduită, crezând că și-a pierdut pe veci și copiii, acesta începe să plângă și, în acel moment ,cei doi flăcăi s-au transformat în două râuri ... și râuri au rămas până în zilele noastre. |
||
0 comentarii