Legenda Mărțișorului
Puțină lume știe că tradiția Mărțișorului de 1 Martie se pierde în negura vremii, fiind veche de aproximativ 8000 de ani.
Săpăturile arheologice au scos la iveală mărțișoare albe și roșii în zona balcanilor, dar nicăieri altundeva. Roșul simbolizează feminitatea, erosul, vitalitatea iar albul masculinitatea. curățenia, limpezimea. Mai multe legende au încecat să explice originea acestui obicei. Dintre acestea, trei sunt printre cele mai cunoscute: Dochia și Dragobete, Soarele răpit de zmeu și Crăiesele.
Dochia și fiul ei DragobeteSe povestește că trăia odată o femeie bătrână, Dochia o chema, și avea un singur fiu - Dragobete. Ajuns la vârsta însurătoarei Dragobete a luat o fată frumoasă de nevastă. Toatebune și frumoase dar baba Dochia a prins dușmănie pe biata fată, Dumnezeu știe de de, și îi găsea vina în toate. Așa a pus-o la nenumărate încercări să dovedească că este cu adevărat vrednică să fie soață feciorului ei. Prima încercare a fost să-i aducă din Pădurea Înzăpezită căpșuni coapte, taman în plină iarnă. Fata noastră a plecat plângând spre pădure să caute căpșuni. Pe drum s-a întâlnit cu un bărbat cu numele de Mărțișor care a ajutat-o, cu puterile lui magice, să găsească căpșuni. Fata duce căpșunii babei Dochia iar aceasta fermecată, la vederea căpșunilor, crede că a venit vara. Numaidecât pleacă așa cum era, cu nouă cojoace pe ea, cu oile la munte. Pe drum se face tot mai cald și baba Dochia își leapădă pe rând toate cojoacele și împletește, nu se știe de ce, un șnur de lână roșie și albă. Însă odată ajunsă pe munte dintr-odată se pornește un viscol de toată pomina și baba îngheață pe loc. Și așa a rămas, acolo pe munte îmreună cu oile sale iar șnurul roșu cu alb a dăinuit ca un simbol al trecerii de la iarnă la vară, un simbol al primăverii. Soarele răpit de zmeuTot așa se povestește că odată Soarele a coborât oe pământ, luând chip de fecior, și s-a dus în sat la horă. Prinzând de veste un zmeu îl răpește din mulțime și îl închide într-o pivniță. Lumea rămâne fără soare: păsările nu mai cântă, izvoarele nu mai curg. Vroiau oamenii să elebereze Soarele dar nu era ușor să te înfrunți cu zmeul. Dar într-o zi un fecior voinic și-a făcut curaj și a pornit spre palatul zmeului. A mers el drum lung cât trei anotimpuri: l-a prins pe rând vara, toamna și iarna. Cam pe la sfârșitul iernii ajunge și feciorul nostru la palatul zmeului. Aici se dă o luptă ce ține trei zile și trei nopți până când într-un final, sleit de puteri feciurul nostru izbăvește și eliberează Soarele. Soarele se ridică repede pe cer, păsărele se apucă de cântat și izvoarele curg din nou. Feciorul nostru nu mai apucă însă primăvara iar sângele lui se scurge în zăpada albă odată cu ivirea ghioceilor. De atunci în memoria acestui voinic, tinerii împletesc doi ciucuri, unul alb și unul roșu și le dăruiesc celor iubiți... CrăieseleSe povestește că trăiau odată într-o căsuță sărăcăcioasă o femeie bătrână și fata ei. Femeia ca să poată să-și întrețină fata, greu bolnavă, torcea zi și noapte: așa făcea rost de câțiva bănuți pentru mâncare și doctorii pentru fata. Într-o zi trece pe lângă căsuța Crăiasa Vara într-o caleașcă de foc. Aflând de necazul femeii și mai ales de boala fetei îi dă acesteia un caier de foc și îi spune să toarcă un firicel subțire pe care să-l prindă cu o fundă pe pieptul fetei și aceasta se va face bine. Încearcă biata femeie să toarcă dar parcă putea? Caierul era de foc și bătrâna nu putea nicidecum să toarcă măcar un firicel ... Bătrâna a revenit năcăjită la caierul ei și își plângea necazul zi și noapte. A mai trecut o vreme până când, parcă din senin, pe lângă casa bătrânei trece Crăiasa Iarna. Înduioșată de necazul bătrânei îi dăruiește un caier de zăpadă și îi spune să pună cele două caiere, de foc și de zăpadă, la un loc și să toarcă așa. Zis și făcut, se pune femeia pe treabă și toarce din cele două caiere un fir împletit, unul de foc și altul de zăpadă. Când termină face o fundă și îl pune pe pieptul fetei care numaidecât se ridică din pat vindecată și o îmbrățișează. Mare bucurie pe săraca femeie! De atunci femeia noastră s-a pus pe tors zi și noapte. Și torcea fir împletit, roșu ca focul și alb ca zăpada, îi punea o fundă și le dăruia oamenilor să le aducă bucurii și sănătate așa cum îi adusese și ei ... |
||
Alte legende din Transilvania
- Babele
- Lacul vrăjitoarelor
- Pietrele lui Solomon
- Legenda Lacului Bâlea
- Podul Minciunilor
- Globul de aur din Sighișoara
- Turnul Împăcării
- Matia Corvin și primarul din Cluj
- Legenda Sibiului
- Pintea Viteazul
- Mureșul și Oltul
- Târgul de fete de pe muntele Găina
- Corvin și corbul
- Dracula
0 comentarii