Se povesteste ca era odata o fata asa de frumoasa ca la Soare te puteai uita dar la dansa ba. Dochia, caci asa se numea fata noastra, era fata unui imparat vestit si era petita de toti fiii de crai de pe lumea asta dar ei niciunul nu ii placea.

Trece asa ceva vreme pana cand unul dintre craii ce si-au trimis feciorii le petit se suparaasa tare ca feciurul sau a fost refuzat ca porneste razboi impotriva imparatului nostru, tatal Dochiei.Dupa ce il bate pe imparat impresoara castelul in care se afla fata imparatului cu gandul de a o fura.

La auzul acestei grozavii Dochia se roaga de o vrajitoare batrana sa o prefaca intr-o baba zbarcita si urata. Zis si facut,vrajitoarea ii indeplineste dorinta si Dochia scapa din mainile craiului furios. Dar nu mai era cale de intoarcere, vraja nu se putea desface.

Neavand ce face „baba” Dochia imbraca noua cojoace, ca dee era iarna, si porneste cu oile in munti.A stat Dochia asapana primavara cand da sa incolteasca iarba. Se facea tot mai cald asa ca baba Dochia isi leapada zi dupa zi cate un cojoc pana la ultiumul. Dar numaidecat il leapada pe ultimul ca se si porneste un viscol cum nu s-a mai pomenit si baba Dochia se prefaceintr-o stana de piatra si asa a ramas pana in ziua de azi …