Era odată, undeva într-un vârf de munte, o cetate cu două turnuri a unui împărat. Într-o vară, împăratul a plecat la război sş nu s-a mai iîtors. Supărată, împărăteasa a trimis oameni să-l caute în toată lumea dar tot degeaba, nu l-au mai gasit. În urma împăratului rămăseseră doi feciori diferiţi, ca ziua şi noaptea. Astfel, dacă unuia îi plăcea să stea în turnul de la miazăzi, celuilalt îi plăcea turnul de la miazănoapte; dacă unul era mai iute din fire, celălalt era mai linistit. Pe cel mai liniştit îl chema Mureşul, iar pe celălalt Oltul.

Într-o zi, cei doi s-au hotărât să plece în căutarea tatălui lor. Împărăteasa auzind de planurile celor doi, la început nu prea  a fost de acord, de teamă să nu-i piardă şi pe ei, dar dându-şi seama că era în zadar să se împotrivească, a fost de acord cu condiţia ca cei doi să meargă mereu împreună, să nu se dezlipească unul de celalalt.

Zis şi făcut, dar parcă era aşa de simplu? Unul vroia să o apuce într-o parte, celalalt taman în direcţia opusă. Cum nu se purteau înţelege încotro să o apuce, Oltul a luat-o înspre miazăzi, iar Mureşul înspre miazănoapte. Şi au mers aşa mult şi bine, unul încet şi linistit, altul iute la vale până când li s-au făcut dor unuia de celălalt. Degeaba a încercat Mureşul să se  întoarcă din drum spre miazăzi, să-şi caute fratele, că nu i-a dat de urmă şi şi-a pierdut şi drumul …

În urma lor, împărăteasa realizează că feciorii săi, în pofida promisiunii făcute, au apucat-o în direcţii diferite şi încercă să-i ajungă din urmă, dar  în zadar. Deznădăjduită, crezând că şi-a pierdut pe veci şi copiii, acesta începe să plângă şi, în acel moment ,cei doi flăcăi s-au transformat în două râuri …  şi râuri au rămas până în zilele noastre.