Transilpedia

Enciclopedia Transilvaniei

RO EN

Gheorghe Nicula

În mormântul din curtea bisericii ortodoxe din Huedin se găsesc înfrățiți în moarte Aurel Munteanu și Gheorghe Nicula. Au trecut 55 de ani de la tragicul lor sfârșit, dar nu știm să se fi ostenit cineva să-i dedice cel puțin o pagină, celui de-al doilea. A fost doar amintit, atunci când s-a vorbit de evenimentele din 10 septembrie 1940. Pentru generațiile de azi și mâine prezentăm câteva rânduri referitoare la scurta lui viață.

S-a născut în 10 martie 1901 în localitatea Valea Drăganului, din părinții Gligor și Ileana Nicula, țărani, descendenți ai familiei de moți "Nicola", așezați aici după înfrângerea răscoalei lui Horea (și el din familia Nicoleștilor). Ileana Nicula a avut patru copii, doi s-au stabilit la Turda, fiica Florica, prin căsătorie s-a mutat în localitatea Cățelu Român, din plasa Crasna. Prin anul 1919 Gheorghe a moștenit și partea de avere care fusese dată surorii, așa cum rezultă dintr-o "Declarațiune", alcătuită și semnată în calitate de martor, de preotul de atunci din Valea Drăganului, nimeni altul decât Aurel Munteanu.

La data de 18 august 1920, Gheorghe Nicula s-a căsătorit cu Elena Puriș din Fildu de Mijloc (de la nr. casei 43), unde și-a stabilit domiciliul tânăra pereche, lucru ce se poate constata din Registrul stării civile, în care înregistrează în 1921 pe primul lor fiu - Ioan și apoi pe Traian și pe Teodor (în prezent toți decedați).

Ca să-și consolideze gospodăria din Fildu, în 1925, Gheorghe și-a vândut casa, partea de pășune și pădure din Valea Drăganului, unui neam al său - "Nicula Teodor al lui Vasilie". La sfârșitul anului a hotărât să se angajaze în poliție, primăria din Fildu eliberându-i în acest scop un "Atestat de moralitate", prin care "oficios adeverește că... are o purtare morală ireproșabilă și pedepsit n-a fost".

Și-a început activitatea ca gardian public la Zalău, iar în 1931a fost detașat la Huedin. Apoi, așa cum rezultă din câteva acte păstrate de nepotul său Ioan Nicula, a lucrat câtva timp la Turda, la Cluj și din nou la Huedin, unde din 1935 locuia pe strada General Moșoiu.

Octogenarii de azi, care l-au conoscut din perioada 1935-19409, ni-l descriu ca "cel ma de treabă polițai", ori că "era pita lui Dumnezeu, de aceea nu s-a retras dincolo de graniță, la Călata, deoarece n-a făcut rău la nimeni".

În ziua de 10 septembrie 1940, fiind zi de târg, a fost văzut îmbrăcat civil în târgul de vite. De acolo l-au luat cu forța un grup de unguri și l-au dus pe strada mare, unde, în curtea lui Veres I. Csisar, au început să-l bată. Mai întâi au dat în el Kudor St. Hanzi și Kovacs Fr. Csucsi. De acolo a fost târât în curtea casei țăranului Ioan-Negru Ghiuța, unde zăcea întins la pământ, dezbrăcat și plin de sânge, protopopul Aurel Munteanu.

Acolo maltratările au continuat, până când ucigașii și-au dat seama că nici Gheorghe Nicula nu mai are mult de trăit. A fost scos în stradă și aruncat și el în căruță, alături de Aurel Munteanu și de aci înainte tristul destin i-a înfrățit pentru totdeauna. Pe drum, în spre locul numit "Acăți", a fost chinuit. Ultimul care l-a lovit cu bâta și i-a smuls cizmele a fost Kovacs Andrei. Apoi a fost și el aruncat în acea surpătură de teren. După mai multe luni, când în urma protestelor vehemente pe cale diplomatică, statul horthyst a fost nevoit să deschidă proces asasinilor, acolo la proces, s-a încercat să se motiveze maltratarea lui nicula, spunându-se că plutonierul "vindea mulțimii dintr-un sac și la preț majorat, tutun care ar fi fost confiscat de la comercianții unguri". Dar în alt loc, în documentele procesului am găsit și altfel de expresii, ca aceasta : "nu s-a putut lămuri împrejurarea cum s-a început și care a fost cauza imediată a maltratării celor două victime".

Cu toate opreliștile, forța de rezistență a românilor, înrădăcinată de milenii în vatra lor, călită de vitregiile istoriei s-a dovedit a fi mai puternică.

Extras din cartea "Protopopul Aurel Munteanu - Erou și martir al neamului",
scrisă de Nicolae Șteiu și apărută la editura Craiul Munților, la Cluj-Napoca, în 1998.

Alte personalități ale Transilvaniei


0 comentarii