Mai demult, Sibiul era un sătuc cu numele de Sibiel. Dar sărac nevoie mare, pentru că nu erau meştesugari. Şi nici nu prea se înghesuiau să vină într-un loc uitat de lume. Oamenii trebuiau să facă ceva: auziră ei de un anume cizmar neamţ, pe nume Hermann, şi l-au invitat la ei în sat, ca doar de lucru era şi de încălţări şi alte lucruri trebuincioase era nevoie mare în Sibiel.

Hermann a fost de acord, dar cu o condiţie: să îi dea un loc pentru casă, acolo, cât îşi poate întinde pielea de bivol. Bucuros nevoie mare şi mulţumiţi că scapă atât de uşor, românii noştri au plecat înapoi după ce s-au înţeles să îi dea încă o dată pe atât şi să-l aştepte a doua zi în Sibiel.

Zis şi făcut, a doua zi vine neamţul în Sibiel, se aşează pe pielea de bivol şi numa ca începe a o tăia în fâşii. Fâşii subţiri, mai ceva decât dunga cuţitului. După ce termină, îi chemă pe săteni să măsoare locul. Au văzut oamenii noştri că au fost înşelaţi, dar dee, ce se mai putea face? I-au dat cât a ieşit şi încă o dată pe atâta, dupa promisiune… Cizmarul Hermann s-a apucat şi şi-a făcut casă, ba a mai chemat şi alte neamuri de meşteşugari pe lânga el, că loc avea destul.

Şi uite aşa au convieţuit nemul românilor cu cel al nemţilor, iar Sibielul a crescut şi iar a crescut, încat au trebuit să-i schimbe numele în Sibiu . Nemţii îi ziceau Hermmannstadt – şi aşa a rămas şi până în zilele noastre …