Legenda Martisorului

Legenda Martisorului

Putina lume stie ca traditia Martisorului de 1 Martie se pierde in negura vremii, fiind veche de aproximativ 8000 de ani.

Sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare albe si rosii in zona balcanilor, dar nicaieri altundeva. Rosul simbolizeaza feminitatea, erosul, vitalitatea iar albul masculinitatea. curatenia, limpezimea. Mai multe legende au incecat sa explice originea acestui obicei. Dintre acestea, trei sunt printre cele mai cunoscute: Dochia si Dragobete, Soarele rapit de zmeu si Craiesele.

Dochia si fiul ei Dragobete

Se povesteste ca traia odata o femeie batrana, Dochia o chema, si avea un singur fiu – Dragobete. Ajuns la varsta insuratoarei Dragobete a luat o fata frumoasa de nevasta. Toatebune si frumoase dar baba Dochia a prins dusmanie pe biata fata, Dumnezeu stie de de, si ii gasea vina in toate. Asa a pus-o la nenumarate incercari sa dovedeasca ca este cu adevarat vrednica sa fie soata feciorului ei.

Prima incercare a fost sa-i aduca din Padurea Inzapezita capsuni coapte, taman in plina iarna. Fata noastra a plecat plangand spre padure sa caute capsuni. Pe drum s-a intalnit cu un barbat cu numele de Martisor care a ajutat-o, cu puterile lui magice, sa gaseasca capsuni.  Fata duce capsunii babei Dochia iar aceasta fermecata, la vederea capsunilor, crede ca a venit vara.  Numaidecat pleaca asa cum era, cu noua cojoace pe ea, cu oile la munte.

Pe drum se face tot mai cald si baba Dochia isi leapada pe rand toate cojoacele si impleteste, nu se stie de ce, un snur de lana rosie si alba. Insa odata ajunsa pe munte dintr-odata se porneste un viscol de toata pomina si baba ingheata pe loc. Si asa a ramas, acolo pe munte imreuna cu oile sale iar snurul rosu cu alb a dainuit ca un simbol al trecerii de la iarna la vara, un simbol al primaverii.

Soarele rapit de zmeu

Tot asa se povesteste ca odata Soarele a coborat oe pamant, luand chip de fecior, si s-a dus in sat la hora. Prinzand de veste un zmeu il rapeste din multime si il inchide intr-o pivnita. Lumea ramane fara soare: pasarile nu mai canta, izvoarele nu mai curg. Vroiau oamenii sa elebereze Soarele dar nu era usor sa te infrunti cu zmeul.

Dar intr-o zi un fecior voinic si-a facut curaj si a pornit spre palatul zmeului. A mers el drum lung cat trei anotimpuri: l-a prins pe rand vara, toamna si iarna. Cam pe la sfarsitul iernii ajunge si feciorul nostru la palatul zmeului. Aici se da o lupta ce tine trei zile si trei nopti pana cand intr-un final, sleit de puteri feciurul nostru izbaveste si elibereaza Soarele.

Soarele se ridica repede pe cer, pasarele se apuca de cantat si izvoarele curg din nou. Feciorul nostru nu mai apuca insa primavara iar sangele lui se scurge in zapada alba odata cu ivirea ghioceilor. De atunci in memoria acestui voinic, tinerii impletesc doi ciucuri, unul alb si unul rosu si le daruiesc celor iubiti…

Craiesele

Se povesteste ca traiau odata intr-o casuta saracacioasa o femeie batrana si fata ei. Femeia ca sa poata sa-si intretina fata, greu bolnava, torcea zi si noapte: asa facea rost de cativa banuti pentru mancare si doctorii pentru fata.

Intr-o zi trece pe langa casuta Craiasa Vara intr-o caleasca de foc. Afland de necazul femeii si mai ales de boala fetei ii da acesteia un caier de foc si ii spune sa toarca un firicel subtire pe care sa-l prinda cu o funda pe pieptul fetei si aceasta se va face bine. Incearca biata femeie sa toarca dar parca putea? Caierul era de foc si batrana nu putea nicidecum sa toarca macar un firicel … Batrana a revenit nacajita la caierul ei si isi plangea necazul zi si noapte.

A mai trecut o vreme pana cand, parca din senin, pe langa casa batranei trece Craiasa Iarna. Induiosata de necazul batranei ii daruieste un caier de zapada si ii spune sa puna cele doua caiere, de foc si de zapada, la un loc si sa toarca asa. Zis si facut, se pune femeia pe treaba si toarce din cele doua caiere un fir impletit, unul de foc si altul de zapada. Cand termina face o funda si il pune pe pieptul fetei care numaidecat se ridica din pat vindecata si o imbratiseaza. Mare bucurie pe saraca femeie!

De atunci femeia noastra s-a pus pe tors zi si noapte. Si torcea fir impletit, rosu ca focul si alb ca zapada, ii punea o funda si le daruia oamenilor sa le aduca bucurii si sanatate asa cum ii adusese si ei …


 

Alte legende din Transilvania

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *