transilpedia

Tara Zarandului

Email Imprimare
( 15 Votes )

Localizare

Ţara Zarandului. Un tărâm aproape la fel de mare cât Maramureşul, prea puţin cunoscut însă. Întinsă pe versantul vestic al Munţilor Apuseni, de o parte şi de alta a Crişului Alb, Ţara Zarandului este una din cele mai bogate rezervaţii de tradiţii arhaice din România. Actualmente, se întinde pe teritoriul judeţelor Arad, Hunedoara şi Alba. Mai demult insa, (secolele XIV-XV) avea o întindere mult mai mare: de la "stanca Vulcanului" în hotarul Abrudului, până în judeţul Bechiş (Beches, astăzi în Ungaria), cuprinzând oraşele Csaba şi Gyula, de-a lungul văilor Crişului Alb şi Negru, iar spre sud-vest până la cetatea Şiria şi chiar pană în Banat la Lugoj. Capitala Ţării Zarandului este satul Ţebea, parte a comunei Baia de Criş.

Istorie

Vechimea Ţării Zarandului - a comitatului, cum i se spunea - "se pierde in negura istoriei".
Se presupune că aceste meleaguri au fost locuite încă din vremea romanilor, deşi nu există informaţii sigure care să susţină această ipoteză. Cert este că primele atestări documentare ale acestor locuri au avut loc în sex X. În 1195, la Baia de Criş, Ladislau Iulius Nicolaus a fost numit primul prefect al Judeţului Zarand. Cele mai vechi documente descriu că organizarea şi administrarea comitatului Zarand există din veacul al XIII-lea, odată cu începuturile de organizare feudală a Transilvaniei, dar se ştie că încă din sec. XI existau organizaţii prestatale. În Munţii Apuseni erau voievodate româneşti libere, în cadrul cărora au apărut, în secolul al XIII-lea, oşti româneşti separate de cele ungare. Românii transilvăneni au participat la luptele împotriva bulgarilor. Ei sunt amintiţi, de asemenea, şi în luptele de la Kreussenbrun, în anul 1260, împotriva lui Otocar al II-lea, regele Boemiei. În partea vestică a Transilvaniei, obştile române, cnezatele şi voievodatele s-au bucurat de autonomie până în secolele XIV-XV.

Informaţiile despre ţinutul Zarandului devin mai consistente în secolul al XVI-lea, din epoca ocupaţiei turceşti, care a durat, cu întrerupere, timp de 150 de ani, începând de la 1526, când turcii, în urma biruinţei de la Mohaci, au ocupat Ungaria şi când judeţul Zarand era compus numai din patru districte: Zarand (de la comuna cu acelaşi nume), Ineu, Hălmagiu, Brad, cu capitala Ia Ineu (Ienopole).
Fiind un ţinut de graniţă şi, din aceasta cauză mereu disputat, în 1741, judeţul Zarand a fost împărţit între Ungaria şi Principatul Transilvan, partea superioară, de la B1ăjeni-Dupăpiatră pană la Guravăii, cu plasele Hălmagiu şi Brad, păstrând aceeaşi denumire de Zarand, care se va menţine apoi în continuare, va fi anexată Principatului Transilvan, iar teritoriile dinspre apus, cu plasele Zarand, Şiria, Ineu, pană la Gurahonţ (inclusiv) rămânând Ungariei. În urma acestor delimitări teritoriale, capitala judeţului se stabileşte la Baia de Criş.

Voievozii din Zarand apar în documente pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Primul voievod al Hălmagiului, amintit documentar, este „Bybarch Woevoda olahorum de Halmd” (Bibart, voievodul valahilor din Hălmagi). Într-un hrisov redactat în 1415 se spune că, între 1404 şi 1415, ţinutul a fost condus de voievodul român Bolca din Baia de Criş şi de fiii acestuia. Pentru o lungă perioadă, istoria Băii de Criş se confundă cu cea a Voievodatului Hălmagiului, din care făcea parte, şi a cărui capitală a devenit în secolul al XVI-lea.

Voievodatul din Hălmagiu a ajuns la cea mai înaltă ascensiune în anul 1451. În anul 1441 el este amintit ca aparţinând cetăţii Şiria, pe care despotul sârb Gheorghe Brancovici o dăruieşte, în anul 1444, lui Ioan de Hunedoara, ca răsplată şi recunoştinţă pentru faptele sale de arme. Voievodul Moga a devenit „primus inter pares” în anul 1445, iar apoi „nobilis vir”, şi a dobândit competenţa exploatării aurului la Baia de Criş. În anul 1448 el a participat, în fruntea unei armate de pe Valea Crişului Alb, la lupta de la Kosovopolie. A luptat împreună cu fiii săi Sandrin şi Mihail. Ca urmare, atât voievodul Moga, cât şi fiii săi, au fost confirmaţi în drepturile lor de către Ioan de Hunedoara, prin diploma semnată în Timiţoara, la 10 aprilie 1451. Ei stapâneau 120 sate, începând de lângă Gurahonţ şi până la Băiţa, adică voievodatele Căpâlna, Hălmagiu şi Băiţa.

A fost o perioadă înfloritoare pentru Baia de Criş care, în 1519, a fost declarat Oraş Liber Regesc, printr-un decret al regelui Ludovic al II-lea. Peste atribuţiile voievozilor locali stătea autoritatea comitatului. Până la lupta de la Mohaci (1526), comitatul Zarand aparţinea Ungariei şi cuprindea teritoriul de la stânca Vulcanului, de lângă Abrud, pe tot cursul Crişului Alb, învecinându-se cu comitatele Bihor, Bekes, Cenad, Arad şi Hunedoara. După ocuparea Ungariei de către turci, în urma dezastrului de la Mohaci, comitatul Zărand a fost alipit Transilvaniei, în urma păcii de la Oradea, din 1538.

În 1566 turcii au ocupat cetatea Ineului.A urmat, apoi, o epocă de mare nesiguranţă pentru satele neocupate de turci, deoarece aceştia făceau dese incursiuni şi jafuri pe valea Crişului Alb, până în anul 1595. În 1605 s-a abătut o altă nenorocire asupra acestor locuri: Paşa din Timişoara a pustiit valea Crişului Alb, până la Baia de Criş.

În anul 1687 Transilvania a ajuns sub stăpânirea regelui Ungariei. În urma înţelegerii dintre acesta şi voievodul Transilvaniei, partea muntoasă a comitatului Zărand a rămas alipită Transilvaniei din punct de vedere administrativ, dar plătind dările Ungariei. În 1784, din dispoziţia împăratului habsburgic Iosif al II-lea, comitatul Zarand a fost desfiinţat şi înglobat comitatului Hunedoarei, dar a fost reînfiinţat şase ani mai târziu, din necesitatea de a se supraveghea mai de aproape iobagii şi de a preîntâmpina orice încercare de răscoală a acestora.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Baia de Criş avea statut de oraş, ca şi Hălmagiu, şi era capitala comitatului, care mai cuprindea 102 comune. Baia de Criş a fost una din localităţile care au jucat un rol important în cele două mişcări revoluţionare din secolele XVIII şi XIX: răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan şi Revoluţia de la 1848, condusă, în Transilvania, de Avram Iancu. Istoria mai consemnează şi participarea locuitorilor din Baia de Criş la Războiul de Independenţă, la cele două Războaie Mondiale, la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Atractii turistice

Ansamblul istoric de la Ţebea

Turistul care vrea să vadă Ţara Zarandului trebuie să înceapă cu locul care este socotit capitala acesteia: Ţebea. Ansamblul istoric de la aici, numit "Panteonul Moţilor", cuprinde obiective cu importanţă istorică, puternic fixate în conştiinţa moţilor şi în istoria poporului român. În cimitirul din Ţebea este înmormântat Avram Iancu, decedat în data de 10 septembrie 1872. Tot aici, în ansamblul "Panteonul Moţilor", se regăseşte şi biserica ortodoxă, ea însăşi cu vechime seculară.

Biserici monumente

Pe teritoriul comunei Baia de Criş, chiar în centrul de comună, poate fi vizitată Casa - Muzeu "Avram Iancu". Aceasta a fost ridicată pe locul în care s-a aflat brutăria lui Ioan Stupina, unde Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872. Aici a fost amenajat un mic muzeu în care sunt adunate mai multe obiecte care amintesc de "Crăişorul munţilor". Baia de Criş iese în evidenţă, pe lângă istoria sa bogată, şi prin frumuseţea a două biserici aflate pe lista monumentelor istorice. Prima dintre ele, Biserica Romano-Catolică, fostă mănăstire, este cea mai impunătoare clădire medievală gotică de pe valea Crişului Alb şi a fost clădită la sfârşitul veacului al XIV-lea, mărturie a frumuseţii clădirii fiind ferestrele înalte gotice, cu rozete armonioase. Cealaltă biserică aflată pe lista obiectivelor turistice este cea reformată.

Casa Memorială Crişan

Casa Memorială Crişan se afla în localitatea care îi poartă numele eroului, aflat pe teritoriul din comunei Ribiţa. Casa se compune din două corpuri de clădiri executate din lemn de stejar. Caracteristic zonei Zarandului, casa este de plan dreptunghiular cu acces dintr-un pridvor deschis. Casa propriu-zisă, acoperită cu paie, este formată din două încăperi folosite azi ca muzeu. Clădirea a fost reconstruită după fotografia unei case ţărăneşti din secolul al XVIII-lea. Sunt valorificate aici exponate de etnografie din zona Ribiţa, obiecte de istorie locală, arme albe şi de foc din secolul al XVIII-lea, material foto-documentar legat de răscoala ţăranilor români din Transilvania de la 1784 - 1785.

Mănăstirea Crişan (Mănăstirea Vaca)

Mănăstirea Crişan este cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Vaca. Lăcaşul de cult ortodox este situat în satul Crişan şi a fost construit la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor prin eforturile localnicilor. După 1990, ieromonahul Visarion Neag, fost călugar la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, dar născut pe aceste meleaguri, a luat iniţiativa reînfiinţării mănăstirii de la Crişan.

 

Satul

Casa tradiţională

Locuintele vechi sunt aproape la fel, peste tot în Tara Zarandului.
„Casele traditionale sunt construite din lemn festonat si îmbinat la capete cu mestesug, iar fundatiile sunt înalte. Acoperisul este înalt si tuguiat, realizat (la casele vechi – n. red.) din paie, cu grosimi de 50 – 100 cm. Locuintele au doua încaperi, cu pivnite la subsol si fatade cu coloane, stâlpi si arcade.” precizează Dumitru Rus, în cartea sa, Judetul Hunedoara, ghid turistic.

Indeletnicirile tradiţionale

Oamenii de prin partea locului isi spun moti-criseni ("Noi suntem moti criseni! Noi suntem altceva decat motii-moti, da' tot din oastea lui Iancu suntem si noi..."), oameni renumiti pentru harnicie intr-un tinut deloc bogat. Meseriile tradiţionale ale locului sunt:

  • Mineritul- una din ocupatiile de baza ale locuitorilor. Ei lucrau fie la minele de aur din Brad sau Caraci, fie la cele de carbune din Tebea.
  • Cojocaritul-A prins radacini puternice, înca din secolul al XV –lea, în zona Orastie, dupa care s-a raspândit si în alte regiuni, în special pe Valea Crisului Alb si pe Valea Muresului. Baia de Cris a fost, mult timp un important centru de cojocari.
  • Spataritul -Defineste mestesugul de confectionare a spetelor pentru razboaiele de tesut, care a constituit o specializare de veacuri în satul Risculita. Îndeletnicirea a fost adusa în sat, pe vremuri, se pare din Moldova, de un oarecare Gruita..Mai târziu, ea a fost deprinsa si de locuitorii din Baldovin.
  • Producerea varului - Piatra de var se gaseste din abundenta, mai ales la Risculita. Exploatarea ei a început la sfârsitul secolului al XVIII – lea. Piatra se extragea din doua galerii, lânga care se aflau si cuptoare primitive pentru arderea calcarului. Îndeletnicirea se mai practica, sporadic si astazi.
  • Agricultura si cresterea animalelor

Portul popular

Portul popular este specific Vaii Crisurilor. Costumul popular este destul de simplu, dar mai este purtat foarte rar, de batrâni, în zile de sarbatoare sau pe scena, în cadrul unor spectacole folclorice. Caracteristice sunt broderiile nesofisticate cu flori, cruciulite si benzi de culoare neagra. Femeile poarta pieptar negru din piele, acoperit cu broderii compacte, iar barbatii poarta „sarica” (bunda din piei de oaie).

„Barbatii poarta vara palarii cu margini mai late ridicate în sus, împodobite cu fir aurit ori cu snur întors de 3 / 4 ori în jurul gavaliei si apoi lasati ciucuri îndarat, sau palarii de paie. Iarna, unii poarta caciuli negre de oaie. Au camasi facute din pânza, bumbac sau giolghiu, cu gulerul ridicat în sus sau îndoit în jos, împodobit cu arniciu rosu ori negru, sau cu ata. Cămăşile au mâneci strâmte, cu pumnasi cusuti în brânele, salbanasi si ochisori din arniciu sau ata. Peste camasi se încing cu curele (serpare) late, de piele. Peste curea poarta laibar larg si lung pâna la solduri, tesut din cânepa ori bumbac cu „ochisori”. Cioarecii (pantaloni strâmti pe picior – n. red.) sunt din lâna si cusuti simplu. (...)

Fetele poarta pe cap cârpa (naframa, chischineu), alba sau pestrita si legata îndarat. Nevestele poarta pe cap învelitoare de geolgiu sau bumbac. Au camase (iie) pâna la solduri si deosebita de poale. Iia are de o parte si de alta a gâtului„gurelus”, cusut cu arnici negru sau rosu în „brânele „ sau „salbanasi”. Gura camasii e cusuta cu arniciu sau matase. Mai poarta si „laibar” de pânza, bumbac rasucit (misir) sau postav. Se încing peste mijloc cu brâne de lâna sau cu cingatori. La spate, (poalele) au opreg, catrinta ori zadie de lâna neagra sau de diferite culori, iar dinainte sort. Ca vesmânt de iarna au tundra, laibar de lâna sau suba, ca si barbatii.” spune Atanasie Bran în Monografia judetului Hunedoara, apărută în anul 2001.

Obiceiuri si traditii

Cele mai multe elemente de cultura populara sunt aproape identice cu cele ale motilor din Muntii Apuseni, cu care locuitorii Vaii Crisului Alb s-au aflat în contact permanent, de-a lungul veacurilor.

• Dansurile populare

Dansul popular traditional este asemanator celui din Muntii Apuseni, adeverind înca o data ca nu degeaba Tara Zarandului este numita si „Tara motilor criseni”. Dansul cel mai frecvent este „tarina” sau „abrudeanca”, dar se mai joaca si învârtita, jianca si sdruhaita. A prins radacini si caluserul, adus din alte zone ale Ardealului.

• Nedeile

Sunt serbari câmpenesti, asociate – de regula – cu hramurile bisericilor din satele respective. Nedeia e una din cele mai mari sarbatori ale satului. E ocazia cu care se întorc, pentru câteva zile, acasa cei plecati pe alte meleaguri. Familiile se reîntregesc în jurul mesei de sarbatoare, iar spre seara începe jocul, asemenea horelor de pe vremuri.

• „Ciorolita”

Este un obicei unic, care se pastreaza într-un singur catun din satul Tebea. „Ciorolita” este un personaj colectiv care bântuie ulitele satului în noaptea ajunului de Boboteaza (5 spre 6 ianuarie). Tineri mascati parcurg un traseu de aproape zece kilometri, însotiti de aproape întregul sat. Procesiunea începe, însa, numai dupa ce preotul a dus Botezul si în ultima locuinta. Straniul alai se opreste doar la doua case: a preotului si a unei gazde care „omeneste” (le da mâncare si bautura) mastile. Ele personifica toti raii posibili din omenire: betivul, hotul, ucigasul, târfa s.a., iar în arsenalul lor intra orice obiect care poate face zgomot. În noaptea respectiva, pare ca tot satul arde. La toate raspântiile sunt aprinse focuri, în jurul carora danseaza, fac zgomot si scot chiote înfricosatoare mastile si însotitorii lor, ca sa alunge spiritele rele din preajma satului. Drumul se încheie, însa, în fiecare an, în cimitirul de le Tebea, la mormântul lui Avram Iancu. Mastile îsi fac jocul, dupa care toti cei care le însotesc se descopera si se roaga.
Originile obiceiului nu sunt cunoscute. Desi e legat, ca data, de o sarbatoare religioasa, întreaga desfasurare sugereaza un obicei laic si chiar cu note barbare. Unii spun ca a fost adus din Bucovina, de pe lânga Radauti, dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de catre tineri care fusesera jandarmi în acea zona, sub stapânirea austriaca.

• Târgul de fete de pe Muntele Gaina

Este cea mai mare sarbatoare anuala a locuitorilor din Muntii Apuseni si de la poalele acestora. Zeci de mii de oameni se aduna, cu o zi înainte, pe vârful pe care se întâlnesc hotarele a patru judete (Hunedoara, Arad, Alba si Bihor), petrec noaptea în jurul focurilor si asteapta semnalul dat, în zori, de tulnicarese.

Târgul de fete de pe muntele Gaina are loc, în fiecare an, în cea mai apropiata duminica de Sfântul Ilie (20 iulie). Aceasta manifestare etno-culturala a fost mentionata prima oara în documente în 1816. Desfasurarea târgului are loc într-o frumoasa poiana, pe Vârful Gaina, la altitudinea de 1467 m. Acolo se adunau, pe vremuri, locuitorii din diferite vai ale Apusenilor, pentru a schimba produse între ei. Târgul a facut posibila întâlnirea si casatoria tinerilor din zone îndepartate, evitîndu-se astfel încrucisarile dintre rude.

Multimedia

Tara Zarandului

Folclor Tara Zarandului

Folclor Tara Zarandului

 

Bibliografie

  1.  http://www.baia-de-cris.ro/ro/potential/traditii.htm
  2. Baia de Criş, „capitala” Zarandului, Nesemnat, 13-11-2008, nr. 1149, Servus Hunedoara
  3. Romania necunoscuta, Tara Zarandului, articol aparut in Formula AS, de Bogdan Lupescu.
  4. Nestor Lupei, Romulus Neag, Circo Stelian, Gavrilă Paşcu, "Monografia Colegiului Naţional "Avram Iancu" Brad", Ediţie revăzută şi completată 1869-2009, Brad 2009.
  5. Sabin si Maria Cioica, Legendele Muntilor Apuseni, Editura UNIREA Alba Iulia
  6. Atanasie Bran, Monografia judetului Hunedoara, Editura MATINAL Petrosani, 2001.
  7. Dumitru Rus – Judetul Hunedoara, ghid turistic, Editura Sigma Plus, 1998

 

Alte zone etnografice

Tara Barsei | Tara Fagarasului | Tara Hategului | Tara Motilor | Tara Nasaudului | Tinutul Padurenilor | Tinutul Secuiesc

 


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Zone etnografice > Tara Zarandului