E dimineata devreme si pare ca vremea nu tine cu noi. Dar pentru ca am planificat drumetia aceasta de ceva vreme,  hotaram sa nu ne lasam speriati de cativa nori de ploaie. Asadar, ne grabim sa ajungem cat de repede la Cetatea Colt.

Drumul spre cetate trece prin Haţeg. Aici, intr-o casă tradițională, descoperim cu placere un mic Muzeu al Hategului, unde unul din localnici – un batranel foarte simpatic –  a strâns obiecte din lumea veche a satului. Straie frumos tesute si obiecte traditionale – a caror intrebuintare par a fi demult uitate – stau frumos randuite si atarnate de perete. Dupa ce primim lamuriri despre intrebuintarea fiecarui obiect de acolo, il intrebam pe ghidul nostru care este drumul care ne duce spre Cetatea Colt. Scotand o harta veche a zonei, acesta ne indica cu degetul traseul pe care trebuie sa il urmam, spunanad : „Trebuie sa luati o masina – poate gasiti un camion ce duce lemne pana aproape de Suseni – ca acolo este o exploatare forestiera”.

Zis si facut. Asadar, dupa ce ne-am luat ziua buna, ne-am dus spre drumulul principal si, dupa ce am stat o vreme la ocazie, am gasit pe cineva care sa ne duca chiar pana in satul Rau de Mori. „De acolo nu este decat o aruncatura de bat„, ni se spune.

Odata ajunsi in sat, localnicii ne-au intrumat spre locul cu pricina. Drumul spre cetate serpuieste intr-o vale ingusta, mergand paralel cu un firicel de apa, apa Rausorului. Dupa o vreme, ajungem. In stanga paraului, cocotata intr-un varf de deal rasare, frumoasa, Cetatea Colt. Construita pe un colt de stanca, la marginea muntilor Retezat, Cetatea Colt avea sa fie, pentru o vreme, cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania, lucru care ii va duce faima si peste granitele tarii.

In dreapta Rausorului, construita parca in oglinda, zarim o mica bisericuta de piatra, Biserica Colt. Si pentru ca drumul spre biserica era mai accesibil – iar noi eram destul de obositi – am hotarat sa trecem mai intai pe la biserica . Aici,  ne intampina, fara tragere de inima si cu o atitudine oarecum suspicioasa fata de straini, un calugar care ne povesteste cate ceva despre istoria locului si s bisericii, construita fara fundatie, la fel ca multe altele din zona.

Dupa acest popas, urmeaza „cucerirea cetatii”.  Un baietandru de-al locului s-a oferit sa ne ajuta sa razbatem prin desisurile care se intindeau pana la cetate. Erau multe tufe si arbusti pe toata coasta dealului, asta pe langa faptul ca ploua intruna… Intr-un final, dupa un urcus pe cinste, ajungem sus, la cetate. 

Din cele patru nivele de locuire, cate se presupune ca ar fi avut cetatea in timpurile sale de glorie, doar cateva ruine, probabil portiuni de zid, mai stateau in picioare. Fiind construita pe un colt de deal, zidurile exterioare ale cetatii dadeau spre o coasta foarte abrupta, de unde puteai vedea Valea Rausorui  dublata de un drum forestier si, in departare, Varful Retezat.

Se spune ca acest castel este sursa de inspiratie a lui Jules Verne pentru „Castelul din Carpati”. Se prea poate. Dar e atat de trist ca nu a devenit si sursa de inspiratie a contemporanilor nostri, pentru ca, in starea avansata de degradare in care se alfa Cetatea Colt, nu va trece mult timp pana cand vom mai gasi, pe acest colt de deal, doar niste pietre.

Si atunci nu vom mai putea recurge decat la imaginatie …

Itinerariu

{gmapfp id=”10″ zmap=”14″ hmap=”400″ lmap=”800″ map_choix=”3″}

Galerie foto

(pentru mai multe fotografii vizitati galeria foto):

{joomplu:976}{joomplu:977}{joomplu:987}{joomplu:985}{joomplu:988}

 

Alte file din Jurnalul de Calatorie

• Cascada Răchiţele
• Cetatea de la Bologa
• Cetatea Colt
• Ulpia Traiana Sarmizegetusa
• La Pestera Huda lui Papara
• Per pedes, la Castelul cu inorogi

 

---