Transilpedia

Enciclopedia Transilvaniei

RO EN

Principatul

Datorită individualității sale geografice, dublată de spijinul diferitelor grupări etnice și a structurilor lor sociale și politice specifice, Transilvania se îndreaptă, la mijlocul secolului al XVI-lea, spre o organizare statală de sine stătătoare. Acest proces a fost accelerat de înfrângerea Ungariei de la Mohacs, eveniment care a permis constituirea unui stat distinct, după modelul oferit de Țara Românească și Moldova.

 Printre primele acțiuni întreprinse în acest sens, se numără și strădania voievodului Ștefan Mailat de a grupa în jurul său  o mare parte a stărilor transilvănene formând, astfel, un front împotriva regelui Ungariei Ioan Zapolya.  În perioada 1539 - 1541 aceste eforturi se amplifică, rezultând o puternică mișcare de desprindere a Transilvaniei de regatul Ungariei. În acest interval, Ștefan Mailat încearcă să finalizeze transformarea Transilvaniei într-un stat autonom, aflat sub suzeranitatea Porții Otomane.  

Acest lucru se va realiza în 1541, Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență, în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate (de stat independent) Principatul Transilvaniei a participat ca țară beligerantă în cadrul războiului de 30 de ani și a încheiat o serie de tratate cu diferite țări europene, de pe poziție de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660, nici Bihorul, transformat de asemenea în vilayet, cu centrul la Oradea.

În aceste circumstanțe istorice, în anul 1542, sașii, prin Johannes Honterus și, ulterior, o parte a populației maghiare din Transilvania aderă la Reformă. În anul 1599 Mihai Viteazul ocupă temporar Transilvania și o supune autorității sale. Situația politică încordată precum și războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova și Țara Românească. Transilvania a devenit mai apoi leagănul partidului naționalist ungar, care lupta împotriva monarhilor habsburgi.

Transilvania intră la sfârșitul secolului XVII în componența Imperiului Austriac, ca principat autonom. În 1685, trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei, iar în 1699, prin Tratatul de la Karlowitz, Imperiul Otoman cedează Austriei: Ungaria, Transilvania, Croația și Slavonia. Banatul Timișoarei rămânea în componența Imperiului Otoman. Banatul a fost anexat de Austria în 1718 prin Tratatul de la Passarowitz.

La 7 octombrie 1698, sinodul de la Alba Iulia a decis unirea românilor ardeleni cu Biserica Romei, fapt care a deschis calea emancipării lor culturale. Drepturile politice promise nu au fost însă acordate. Episcopul Inocențiu Micu-Klein a stabilit reședința Bisericii Române Unite la Blaj și a transformat acest oraș într-un centru de spiritualitate românească. Tot el a pus bazele mișcării Școala Ardeleană.

Unele comunități românești ortodoxe, în special din sudul Transilvaniei, nu au acceptat decizia sinodală privind unirea cu Biserica Romei. În 1701 au fost transmise împăratului Austriei proteste ale locuitorilor din zona Brașovului. Către mijlocul secolului XVIII au abrogat actul unirii, ca urmare a acțiunilor inițiate de mitropolitul sârb de la Sremski Karlovci și puse în practică de călugării ortodocși intrați sub ascultarea sa (sunt cunoscute în special numele lui Sofronie de la Cioara și Visarion Sarai, sârb din Banat, ambii canonizați de Biserica Ortodoxă Română). De asemenea, Mitropolia Țării Românești a sprijinit comunitățile ortodoxe din Transilvania. În general românii din sudul Transilvaniei, Banat și sudul Crișaneiau rămas în majoritate fideli Bisericii Ortodoxe, în timp ce mare parte a românilor din regiunile nordice ale Crișanei, Transilvaniei și din Maramureș au acceptat unirea cu Roma.

După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ținuturi a căror populație se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuți după 1526. În regiunile Satu Mare și Banat au fost aduși coloniști șvabi și au fost admiși în Ardeal români din Moldova și Muntenia imigrați din cauza exploatării fanariote. [29] Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc și valuri de exod ale populației românești din Ardeal în sens opus, spre Țara Românească și Moldova (vide infra, Ștefan Meteș, studiul despre migrațiile românești din sec. XIV-XX, cu atestări documentare).

Istoria Transilvaniei


0 comentarii