Cascada Răchiţele

Cascada Răchiţele

Munţii Apuseni impresionează şi încântă prin varietatea formelor de relief, frumuseţe peisagistică, dăruită de Cel de Sus din belşug, dar şi prin istorie.

În fascinanta şi zbuciumata lume a lor, carsturile sunt impresionante, găsindu-le bine reprezentate şi la Răchiţele. Spicuim câteva.

Iubitorilor de frumos şi celor animaţi de dorinţa de a afla rosturile intime ale minunatelor privelişti de aici le oferim câteva elemente despre Valea Seacă şi Cascada Răchiţele(Vălul Miresei).

La cascadă se ajunge pe ruta Huedin – Răchiţele (la 28 km). Din centrul localităţii se ia la dreapta, pe drumul care merge pe lângă Valea Stanciului, încă 6,5 km (acesta fiind o continuare a Văii Seci).

Fenomenele carstice se pot vedea numai după ce parcurgi alţi 5 km, deci pe Valea Seacă, ce-şi are izvorul sub culmea masivului Vlădeasa. De acolo îşi face apariţia un mic firicel de apă, ce şerpuieşte mereu pentru a culege alţi fraţi ca să-şi mărească debitul. După un kilometru intră într-o zonă de calcare prin care-şi croieşte drum, când la suprafaţă, când subteran, oferind frumuseţe şi grandoare.

Urcând treptat, de la Răchiţele spre aceste locuri, după 5 km ajungem la confluenţa cu Valea Cheii, pe stânga, şi cu Valea Arsă

. În amonte, la vreo 300 de metri, se deschide sectorul Cheilor Văii Stanciului, pe o lungime de 400 de metri. Aici impresionează pereţi abrupţi de calcare cu felii aşezate în direcţia nord-sud, despărţite de roci eruptive. Verticalitatea pereţilor te face să te gândeşti la nişte porţi impunătoare şi-ţi pui întrebări legate despre ce poate fin dincolo de ele.

Până găseşti un oarecare răspuns faci mai mulţi paşi şi ieşi din chei, şi repede îţi ajunge la urechi mugetul cascadei, apoi, după alte minute de mers, o vezi.

De la o înălţime de 30 de metri vezi un şuvoi de apă înspumat aruncându-se în cele două trepte săpate de-a lungul miilor de ani şi de acolo, într-o bulboană adâncă de 10 metri. Şi, fără să vrei, te gândeşti ce dezvăluire ar declanşa cei 2.300.000 m.c. de apă din lacul barajului de la Fântânele dacă n-ar fi îmblânziţi şi dirijaţi de inteligenţa românească pusă în valoare.

După ce admirăm apa înspumată a cascadei, îi auzim provocarea sonoră şi-i simţim stropii pulverizaţi de adierile curentului de aer, ne continuăm drumul. Trebuie să parcurgem o pantă abruptă, spiralată; urcăm până la o diferenţă de nivel de 100 de metri şi vedem valea şi locul unde se face saltul.

În amonte întâlnim un clasic sohodol, valea fiind lipsită de orice drenaj pe o distanţă de 3 km până la Peştera de la Tău. Rămânem impresionaţi de faptul că apa dispare, de unde i s-a dat numele acestei văi. Apa dispare ca înghiţită de pământ, ca să reapară la mare distanţă, unde un izbuc scoate la suprafaţă o cantitate mare de apă ce se zbenguie în lumină.

Dar mai sus observăm un alt fenomen, o dolină de prăbuşire, un lac de baraj şi intrarea în Peştera de la Tău (lungă de 390 m). Cea mai importantă formă endocarstică este Peştera Vântului (lungă de 2250 m), deschisă în versantul stâng al Văii Seci, la o altitudine de 1236 m. Ea s-a format prin captarea în subteran, prin trei ponoare (Ponorul Peşterii cu Spinare, Ponorul Sitarului şi Ponorul Tăului Negru). Peştera are galerii înguste şi săli de mari dimensiuni, cu stalactite, stalagmite, coloane şi draperii artistice ca formă şi aspect.

Urcând spre această zonă observăm Pietrele Albe, două masive calcaroase de un alb imaculat ce atrag şi încântă privirile. Întreg ansamblul fenomenelor carstice din Valea Seacă şi împrejurimi, cu abrupturi calcaroase, doline, peşteri, dar şi cu poieniţe presărate cu miliarde de flori, aşezate pe fundalul unor stânci terminate sub forma unor săgeţi îndreptate spre cer, ori cu sute şi sute de piramide verzi, ce creează impresia că fac legătura cu cerul, atrag mii şi mii de iubitori ai frumosului, aşa cum ni l-a dăruit Dumnezeu.

Vizitaţi Cascada Răchiţele, Cheile Văii Seci si carsturile de aici. Vă vor umple inima de frumos.

Itinerariu

{gmapfp id=”22″ zmap=”14″ hmap=”400″ lmap=”800″ map_choix=”3″}

Alte file din Jurnalul de Calatorie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *