transilpedia

Manastirea Buna Vestire

Email Imprimare
( 2 Votes )

Mănăstirea Buna Vestire este un monument istoric aflat în localitatea Cormaia din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Aşezată pe locul unei biserici mult mai vechi, amintite încă de la începutul veacului al XVII-lea,  biserica din satul Cormaia face parte din şirul “bisericilor umblătoare”, fiind strămutată de trei ori înainte de a reveni la amplasamentul său iniţial.

Amplasată iniţial pe Valea Mărului, mănăstirea a fost construită undeva în sec. XVIII-lea, prin anii 1749-1751, de popa Constantin, zis Tanau, împreună cu Vlădică Misail, fost episcop de Rădăuţi şi ctitorul bisericii. Drept mărturie stă inscripţia aflată deasupra uşilor împărăteşti, precum şi o serie de documente de arhivă.

În 1760, în urma represaliilor autorităţilor habsburgice, toate clădirile mănăstirii au fost incendiate şi călugării care vieţuiau aici au fost prigoniti. Scăpată ca prin minune, biserica mănăstirii a fost demontată în jurul anului 1800 şi dusă de localnici pe o colină numită Grădina lui Mălin. Mutarea s-a f[cut la îndemnul călugarului Macarie, care a slujit în biserica mănăstirii până la moartea sa.

Între anii 1840-1842, biserica de lemn a fost din nou strămutată de către credincioşii din partea locului, în timpul iernii, cu ajutorul tâlpilor de sănii trase de boi.

În anul 1994, biserica de lemn cu hramul “Buna Vestire” a fost mutată câţiva metri, pentru a face loc unui nou edificiu, iar în anul 2003 a fost demontată şi repusă pe fostul amplasament, Valea Cormaii,  pentru a sluji ca biserică pentru aşezământul monahal rânduit în acest loc.

Ulterior, maicile de la mănăstire au început construcţia unei noi biserici în cadrul mănăstirii.  Biserica păstrează şi până astăzi mai multe icoane valoroase ale pictorului Tudor Zugravul. În judeţul Bistriţa – Năsăud, doar bisericile din satele Cormaia şi Sângeorzu Nou au pridvor pe latura vestica. Hramul mănăstirii este "Buna Vestire" şi este sărbatorit pe 25 martie.

Itinerariu

Photos
Videos
Wikipedia
Webcams
Hide all

 

Afla itinerariu

De la :  sau 

Catre      :  sau 

Alte manastiri si biserici din Transilvania

Harta interactiva a manastirilor si bisericilor din Transilvania | Mănăstirea Brâncoveanu | Manastirea Cartisoara | Manastirea Colt | Manastirea Doamnei | Manastirea Lupsa | Manastirea Magura-Jina | Mănăstirea Nicula | Mănăstirea Prislop | Mănăstirea Râmeţ | Manastirea Sfanta Troita | Manastirea Toplita | Schitul Izvorul Poşaga

 


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Manastiri si biserici > Manastirea Buna Vestire