Buna veste, gazda-n casa!
- Culegător: Miron Blaga
- Auzit de la: Mihai Ciupleu, Makkai Arpad, Mihai Bradea (loc. Remeţi, jud. Bihor)
– Bună veste, gazdă-n casă!
– Sănătoşi, voi, juni frumoşi!
Corinde mi Doamne
Placă-ajunşi şi hodiniţi.
– Noi n-am venit să şedem
Corinde mi Doamne
Ci-am venit şi vă-ntrebăm,
Că noi, Doamne, auzit-am
Corinde mi Doamne
Că s-a născut fiul sfânt,
Oare unde, pe pământ?
Corinde mi Doamne
Că cine ni l-ar şti spune,
Bună plată noi i-am dale
Corinde mi Doamne
Doi colaci mândri de grău,
Împletiţi mândru în şase
Corinde mi Doamne
Şi-amândoi în doisprăzece
Sus în câmpu cu flori dalbe
Corinde mi Doamne
În paiele grâului,
În iesluţa boilor
Corinde mi Doamne
În sărune oilor.
Suflă-şi vântul pe sub soare
Corinde mi Doamne
Şi scâlcie cât de tare,
Suflă vântul prin serin
Corinde mi Doamne
Şi scâlcie cât de lin,
Şi-amu-i sara lui Crăciun
Corinde mi Doamne
Fire-ai, gazdă, vesel bun
C-am ajuns sfântul Crăciun
Corinde mi Doamne
Şi te-ntoarce cruce-n masă,
Fire-ai, gazdă, sănătoasă
Corinde mi Doamne
Să plăteşti corinda noastă,
Să plăteşti corinda noastă
Corinde mi Doamne
Material preluat cu acordul autorului din:
BLAGA, Miron, BLAGA, Octavian, Slobozi-ne, gazdă,-n casă: folclorul sărbătorilor de iarnă pe Valea Iadului (Bihor), Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2009.
http://octavianblaga.wordpress.com/