Tinutul Padurenilor

23 iunie 2010 miraur Comments 0 Comment

Localizare

Tinutul Pădurenilor este situat in judetul Hunedoara, pe Valea raului Cerna, delimitat la nord de valea Muresului, la sud de Tara Hategului si la vest de Muntii Poiana Rusca, fiind considerat una intre cele mai bogate zone etnografice ale Romaniei. Datorita reliefului, in majoritate culmi impadurite , principala indeletnicire a „padurenilor” este exploatarea si prelucrarea lemnului si pastoritul.

Istorie

Istoria Tinutului Padurenilor incepe cu mult timp in urma, suprapunandu-se peste o veche vatra dacica. La începutul secolului II e.n. partea de est a Munţilor Poiana Ruscă se afla în aria principalelor centre dacice şi romane.

Foarte aproape, în depresiunea Haţegului, se afla capitala provinciei Dacia Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Se spune ca in aceasta zona s-au refugiat o parte din dacii retrasi în munţi.

Acesta izolare geografică a aşezării pădurenilor le-a permis, probabil secole de-a rîndul conservarea graiului actual si păstrarea unor entităţi particulare ale portului, asemanatoare, spun unii cercetatori cu cel dacic. Prima atestare scrisă a asezarilor din acest tinut datează din 1297, intr-un document în care satele Zlaşti şi Ruda sînt menţionate ca supuse ale pîrcălabului de Hunedoara. Ulterior, în secolele XIV şi XV găsim menţiuni despre toate aşezările cunoscute astăzi şi despre altele care probabil, au dispărut cu timpul.

Atractii turistice

Pestera Romanesti
Platoul Luncanilor
Castelul Corvinilor
Biserica de lemn din satul Ruda, datand din anul 1653 ;
Furnalul de fier din satul Govajdia, datand din anul 1806: de retinut este faptul ca la acest furnal s-au turnat pilonii de sustinere a Turnului Eiffel din Paris;
Activitatea de exploatare si prelucrare a minereurilor feroase este atestata documentar si arheologic din secolul IX, in comuna Ghelari putand fi vizitat “cuptorul inalt cu cuva “ din locul numit Valea Caselor a carui macheta este expusa la British Museum din Londra;
Exista pe valea paraului Retisoara si Nadrab o linie ferata atestata prin documente existente in arhiva primariei, din anul 1902 fiind denumita “Prima cale ferata a Ardealului “;

Satul

Casa tradiţională

Gospodariile taranesti erau imprejmuite cu gard de nuiele acoperit cu paie si aveau in alcatuirea ei, casa propriu-zisa, sura (care cuprindea si grajdul, cocina, eventual un sopron care adapostea carul, sania si alte unelte specifice muncii la camp), precum si un bordei care tinea loc de beci.

Casa era asezata in fundul curtii, intotdeauna cu fata la drum, iar sura era in apropierea drumului.

Casele tradiţionale din Pădureni erau formate din două încăperi, camera de locuit şi cămara, cu intrări separate dintr-un târnaţ, plasat pe colţ în faţa cămării sau la faţada construcţiei. Locuintele atrag atentia prin proportiile lor, acoperisul ajungând sa fie de doua sau de trei ori mai înalt decât peretii.

Oamenii locului, pădurenii

Populatia Padurenilor locuieste în sate mici, asezate pe culmi si creste de dealuri. Aici s-a dezvoltat, datorita conditiilor geografice speciale, una dintre cele mai originale culturi populare. Locuitorii Ţinutului Pădurenilor îşi spun, simplu, „pădureni“. Ei reprezintă o „insulă etnografică“ în care s-a păstrat cultura populară arhaică, extrem de originală şi de diferenţiată faţă de aceea a regiunilor învecinate. Trăsăturile principale ale acestei culturi constau în: amplasarea aşezărilor pe culme, culturi agricole pe dealuri terasate, lipsa olăritului, portul specific (în special al femeilor) şi graiul.

Satele pădurenilor nu depăşesc limita zonei înalte de platou a Munţilor Poiana Ruscă .

Îndeletrinicire pădurenilor

In trecut, majoritatea locuitorilor satelor padurenesti se angajeau la minele din Ghelari, Teliuc, la uzinele din Govajdia si Hunedoara, la minele de talc din Lelese, Cerisor sau la cariera de marmura de la Alun. Alte indeletnici specifice zonei erau: creşterea vitelor, cultivarea unor suprafeţe restrînse pe terase nivelate în jurul aşezărilor, sculptură în lemn, ţesătorie şi broderie, toate în limitele ne-cesităţilor de trai propriu. În ultimul timp mineritul şi lucrul în pădure au devenit preocupările de bază ale pădurenilor. Ca si o curizitate, mestesugul olaritului lipseste în aceasta zona.

Costumul popular

Portul traditional din Tinutul Padurenilor (in special cel femeiesc) este considerat cel mai arhaic si cel mai bine conservat in intreaga tara si unul dintre cel mai vechi din Europa. Felul in care isi incing mijlocul femeile din acest tinut este unul dintre cele mai complicate si mai interesante cu semnificatii care merg pana in perioada neolitica, amintind de urmele unei străvechi arte dacice de prelucrare a metalelor, precum şi de unele rituri şi culturi ale acestora, astazi dispărute, precum si ale credintelor lor, legate puternic de ritualuri ale cultului soarelui. Se spune, chiar, ca portul pădurenilor era foarte asemanator cu cel purtat de daci si coafura femeilor la fel.

Costumul femeilor este ornamentat cu mult gust prin modele geometrice încadrate în chenare cu unghiuri drepte şi dezvoltare preferenţială pe verticală. Femeia poarta pe cap o broboada din giulgiu, brodata, ce atarna pe spate, aproape pana jos. Podoaba capului este o basma de sub care ies simetric două şuviţe de păr în formă de colţi, întărite şi lipite de frunte cu zahăr dizolvat în apă. La gat are salbe, bani sau margele. Femeile poartă oprege (înainte şi înapoi), două piese de lână care înfăşoară partea inferioară a corpului, strânse ca o fotă, ce dă un aspect mai svelt femeii pădurence. Ea este bogată în ornamente cu tăblii late de-a lungul mânecii şi la gura pieptului cu o cusătură grea şi izbitoare de culori aspre: roşu, negru şi albastru. Camasa este impodobita cu modele traditionale pe umeri, pe marginea manecii si pe piept. Peste mijloc are un brau tesut frumos, impodobit cu margele, bani si inele. Peste brau poarta un lant. Pe piept poarta pieptare, iarasi cu cusaturi. Peste acestea isi arunca, pe umar, suba scurta alba din lana si cu gluga. Incaltamintea favorita e opinca.

Imbracamintea barbatilor este mai putin complicata: o camasa de panza nu prea lunga, cu maneci largi, legata peste mijloc cu un serpar. Pantalonii sunt din lana alba. Un pieptar peste care pun “recalu”. Pe cap poarta o palarie cu bordurile stramte si rasfrante. in picioare opinci, iar pe umar suba. Detaliile de impodobire al mijlocului femeilor ne sugereaza urme al unei stravechi arte de prelucrare a metalelor, precum si resturile unei mentalitati legate de unele rituri si culturi astazi disparute, intre care cele ,,solare” erau predominante.

În picioare, femeile şi bărbaţii poartă opinci cu gurgue foarte înalte. Bărbaţii poartă cioareci strâmţi, laibăr scurt de lână şi pălărie cu marginea întoarsă.

Nevastă şi fată din Chelari (Pădureni) si Port tradiţional din Bunila (Pădureni)

Obiceiuri si traditii

Cântecul Bradului

„Ceea ce individualizează Ţinutul Pădurenilor sub aspectul liricii funebre este Cântecul Bradului, conservat în Poiana Răchiţelii şi practicat ori de câte ori defunctul este tânăr. În dimineaţa zilei înmormântării tinerii aleg bradul din pădure, pe care îl sacrifică, după ce îşi fac semnul crucii, urmând să îl poarte pe umeri până în sat. La marginea pădurii cortegiului simbolic i se alătură grupul de femei care, interpretând Cântecul Bradului – îl conduce până la casa mortului. Acolo, bradul – sprijinit cu vârful de streaşina casei – este împodobit de tinerele fete în timp ce femeile continuă dramaticul cântec. (…) După îngropăciune, bradul se înalţă lângă cruce şi se aruncă mac pe mormânt. O femeie împrăştie apă şi seminţe de mac în urma celor care pleacă din cimitir, încheind astfel ceremonialul.” – Grigore Leşe

Nedeile

Nedeile sunt sarbatori specifice fiecarei localitati. In asezarile padureane nedeia se organizeaza aproape de ziua sfantului care protejeaza biserica din sat, datele fiind stabilite cu multi ani in urma. De regula, atunci se pregatesc bucate alese si se primesc oaspeti (rude si prieteni) veniti de departe. Dupa slujba, tinerii tocmesc muzicanti din satele vecine. Spre seara, muzicantii se prezinta la caminul cultural, asteptati cu nerabdare mai ales de tineri.

Fiecare nedeie are particularităţile sale. Spre exemplu, specific comunei Cerbăl este scoaterea crucii în ţarină.

Masuratul laptelui

Masuratul laptelui este un obicei vechi de sute de ani si se desfasoara inaintea inceperii pastproitului si are menirea de a asigura din partea ciobanilor cantitatea de lapte corectă pe care trebuie să o primească. Obiceiul incepe cu o seara inainte cand se aduc pentru prima dată oile tuturor sătenilor, la comun, pe Dealul Strezii. Sunt mulse de cei mai vrednici oameni din sat, pentru a se asigura că toate oile au ugerele goale. Această operaţiune se numeşte „roscolul oilor”.A doua zi in ziua de măsurat, fiecare pădurean vine la stână la ora 12, îşi pregăteşte un loc de muls la „fruntar”. Se aduc oile din stână, se sfinţesc de către preotul satului. Toate vasele în care se mulg oile, împodobite cu flori vesele, sunt verificate să nu aibă apă. Dupa aceea, fiecare isi mulge oile sale. Laptele rezultat este masurat si trecut in socoteala ciobanului. Aceasta inseamna ca, de acum incolo, ciobanul trebuie sa obtina de la respectivele oi aceeasi cantitate de lapte pe care a obtinut-o si stapanul lor in acea zi. Pentru a tine mai bine evidenta acestor cantitati de lapte, ciobanul isi incrusteaza pe toiagul sau semne speciale. Inainte de plecarea turmei, satenii se veselesc, cantand, mancand si dansand.

Iesitul in tarina

Acest obicei are loc inainte de inceperea recoltarii graului, cand intreaga comunitate a satului, avandu-l in frunte pe preot, ies in «tarina » (terenurile agricole din jurul satului) pentru a sfinti si binecuvanta recoltele. Totul începe cu o slujbă la biserică, la care participă toată suflarea satului, fiind prezenţi chiar şi cei plecaţi prin alte părţi. Se pleacă, apoi, spre ţarină, sau holdă, ori lan, în fruntea alaiului fiind prapurii purtaţi de feciori. La fiecare răscruce se face câte o oprire, şi se rostesc rugăciuni de/pentru belşug în case, pace, bunăstare şi roade ale pământului. Când se ajunge la ţarină tinerele nemăritate culeg fire de grâu abia înspicat, pe care le împletesc într-o fumoasă şi mare cunună. Respectiva cunună se aşează pe o cruce de la marginea ţarinei şi se mai oficiază o slujbă religioasă specifică pentru belşugul recoltei.

Bucataria traditionala

Zeama cu branză. Se fierbe zeama (supa) cu caţiva cartofi albi. Cand erste gata fiartă, se adăuga branză frămăntată de oaie, potrivindu-se să fie nici groasă, nici subţire.

Sarmale cu păsat – un fel de făină de mălai, dar măcinată mai mare. Se pune făină, sare, orez, ceapă şi se inveleau in frunze de varză.

Pădurenii sunt recunoscuţi si pentru plăcintele lor tradiţionale. Reţeta pentru placintele padurenesti este una transmisa din generatie in generatie; cu toate acestea, insa, este extrem de simpla. Aluatul se prepară din faina, putină drojdie si sare. Odată compoziţia omogenizată, se framanta la fel ca si aluatul pentru paine. Consistenta trebuie sa fie, insa, putin mai moale. Dupa framantat, aluatul nu se lasa la dospit. Umplutura pentru placinta conţine: branza dulce, ou, smantana si marar. Se ia o bucaţica din aluat si se intinde o foaie rotunda si nu prea groasa, iar in mijlocul ei se pune umplutura. Se ridica aluatul peste umplutura, din cinci colţuri. Apoi, placinta se prajeste in ulei fierbinte.

Geografie

Relieful predominant sunt dealurile cu păduri de foioase şi conifere. La nord, ţinutul este mărginit de valea râului Mureş, la sid de Ţara Haţegului, iar la vest de Munţii Poiana Ruscă. Ţinutul Pădurenilor este un platou înalt, aşezat între Depresiunea Ţării Haţegului, la sud, şi Valea Mureşului, la nord, respectiv la apus fiind înălţimile nelocuite ale Munţilor Poiana Ruscă.

Ţinutul este compus din următoarele comune: Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii şi Vecini.

Transilpedia

Enciclopedia Transilvaniei