Petru Maior

24 august 2010 miraur Comments 0 Comment

Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș — d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și scriitor român, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene. Acesta a fost fiul protopopului greco-catolic Gheorghe Maior din Targu Mures. Studiile primare le face la Capusu de Campie, urmand apoi studiile in limba maghiarala in orasele Targu Mures (1769 – 1772) si Blaj (1771 – 1774).

Datorita contextului favorabil primeste o bursa de la Episcopia greco-catolica de la Blaj pentru Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde va studia timp de doi ani de zile filozofia si trei ani teologia (1775 – 1778). Aici se intalneste cu mai varstnicul lui prieten si fost profesor la Blaj, Gheorghe Șincai. Sub influenta si indemnul acestuia se hotaraste sa-i urmeze exemplul si frecventeaza marile biblioteci (Vaticana, Santa Maria Sopra la Minerva, Biblioteca Ad Aracelli, Biblioteca Benedictina), in cautarea de informatii legate de istoria romanilor si a bisericii romanesti.

Intorcandu-se de la Roma, impreuna cu Gheorghe Șincai, acesta se opreste in capitala Imperiului, la Viena, unde urmeaza intre anii 1779-1781 cursuri de metodica si catihetica la Scoala Normala „Sfanta Ana”, precum si dreptul canonic la Facultatea Juritica a Universitatii vieneze. Dupa aceasta perioada se intoarce la Blaj, unde este numit profesor la „Scholae altiores” si preda metafizica, logica si dreptul natural.

La scrut timp insa, se hotaraste, impreuna cu Gheorghe Șincai si Samuil Micu, sa inainteze o cerere de retragere din cinul monahal, fiind absolvit de juramantul depus pe 19 iulie 1784 si intra in randul clerului de mir. Este hirotonit de Ioan Bob un an mai tarziu si numit paroh al orasului Reghinpe 2 iulie 1785, respectiv protopop al Gurghiului si inspector al districtului Apalina la o luna dupa aceea.

Petru Maior activeaza la Reghin aproape un sfert de secol (1785 – 1809), atat din postura de paroh, cat si din cea de carturar si tribun al cauzei romanesti. In aceasta perioada zbuciumata din istoria Transilvaniei, Petru Maior foloseste functia sa de protopop ca un instrument politic in incercarea de a promova si provoca schimbari , dar mai ales noi optiuni in societatea romaneasca transilvaneana.

Prima sa carte, scrisa in 1783, se intituta sugestiv Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înțelesul cel deplin și desăvârșit al canoanelor și a toată tocmeala bisericețască spre folosul mai de seamă a românilor. Face parte dintre cei care au redactat documentul „monument” al gandirii si luptei romanesti – Supplex Libellus Valachorum – un prim program politic romanesc caruia Petru Maior i-a dat demonstratia si stilul.

In aceasta perioada este de remarcat si conflictul mai mult sau mai putin fatis cu episcopul Ioan Bob. Acesta ii refuza cererea de a infiinta o noua parohie in Reghinul Sasesc (Petru Maior era paroh in Reghinul unguresc). Dupa multe insistente, in 1800 sa cumpere si sa inzestreze o capela unde oficiaza si serviciul divin. Astfel, acesta trece de la comunitatea maghiara a Reghinului la cea saseasca – mult mai toleranta fata de ramani.

Lucrarea de referinta, care l-a facut cunoscut in toate provinciile romanesti, a fost Istoria pentru începutul românilor în Dachia, scrisa in 1812. Spirit nelinistit, polemic cu accente volatairiene, de formatiune enciclopedica, istoric, filolog, filozof, vesnic luptator al idealurilor romanesti se stinge din viata pe 14 februarie 1821, la Budapesta.

Lucrări teologice

Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înțelesul cel deplin și desăvârșit al canoanelor și a toată tocmeala bisericețască spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la București, în 1894, apoi de preot profesor Grigorie Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.)
Protopapadichia, ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Chindriș, Cluj-Napoca, 1997.
Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor românești din Ardeal (1795, rămasă în manuscris, publicată fragmentar de preotul Grigorie Silași în foaia „Sionul Românesc”, Viena, (1865 – 1866)
Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809, 5 f + 304 p. (cu 40 predici și 11 „iertăciuni”; reeditată de Elie Dăianu, Cluj, 1906)
Didahii, adecă învățături pentru creșterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morți, Buda, 1809, 3 f + 139 p. (cu 15 cuvântări)
Prediche sau învățături la toate duminicile și sărbătorile anului, 3 volume, Buda, 1810 – 1811, 237 + 296 + 92 p. (cu 63 predici, reeditată de Elie Dăianu, în 2 volume, Cluj, 1906);Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum și a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813, 4 f + 392 p.
Istoria bisericii românilor,ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Chindriș, I, București, 1995.

Lucrări istorico-filologice

Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, 348 p. În același volum se găsesc și lucrările: Disertație pentru începutul limbei românești și Disertație pentru literatura cea vechie a românilor. Ediția a II-a îngrijită de Iordachi Mălinescu și Damaschin Bojâncă, Buda, 1834; ediția a III-a, Budapesta-Gherla, 1883. Ediție critică și studiu asupra limbii de Florea Fugariu, 2 vol., București, 1970, 279 + 293 p.
Răspunsul la cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei celei pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1814 (republicată de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1923)
Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia, Pesta, 1815
Ortographia româna și latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot și unchiu, Buda, 1819 (ultimele două reeditate în Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemțesc…, cunoscut și sub numele de Lexiconul de la Buda, 1825, p. 1 – 102, la redactarea și revizuirea căreia a lucrat și Petru Maior)
Petru Maior,Scrieri, ediție îngrijită de Florea Fugariu, prefață de Maria Protase, București, 1976 (cuprinde: Procanonul, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Istoria Bisericii românilor, Disputații, Ortografia română, Dialog)
Petru Maior,Scrisori și documente inedite, ediție îngrijită de Nicolae Albu, București, 1968, XXII + 169 p.Petru Maior, Scripta minora: ars literaria, animadversiones, epistolarium, ultimae, ediție îngrijită de Ioan Chindriș, București, 1995.

Prelucrări

Învățătură pentru prăsirea pomilor, scrisă de Haint Francisc … , Buda, 1812, 171 pagini
Învățătură de a face sirup și zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812, 24 p.
Disertație a lui Ioan Burger – M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz și de jugastru se face, Buda, 1813, 28 pagini
Învățătură despre agonisirea viței de vie și despre măiestria de a face vin, vinars și oțet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier și Dussieux și întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813, 109 pagini
Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor, Buda, 1816, 130 pagini
Întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise (Odissevs) întocmite de Fénelon, arhiepiscopul Cambrei, acum întâi de pre limba italienească pre limba românească prefăcută, Buda, 1818, 287 pagini.

Bibliografie

Cultura Romana Moderna si Idealurile Nationale, Ioan Silviu Nistor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997
www.wikipedia.org

Transilpedia

Enciclopedia Transilvaniei