transilpedia

Mileniul întunecat

Email Imprimare
( 8 Votes )

Următoarea etapă care descrie evoluţia istorică a acestui teritoriu, se referă la retragerea administraţiei şi legiunilor romane de pe teritoriul Daciei, la sud de Dunăre, la ordinul împăratului Aurelian, după anul 271. Motivele retragerii - întinsă pe mai bine de patru ani - făceau referire la criza economică ce pusese stăpânire pe  Imperiul Roman şi la presiunile exercitate de năvălirea necontenită a dacilor liberi.

Odată cu retragerea aureliană si până la stabilirea primului voievodat, Transilvania a trecut printr-o perioadă istorică caracterizată de mari frământări, numită şi "mileniul întunecat". Astfel, după retragerea administraţiei şi armatei romane în sudul Dunării, a urmat trecerea a mai multe valuri de popoare migratoare peste populaţia civilă rămasă. În această perioadă, teritoriul acestei regiuni a fost invadat, rând pe rând, de triburi migratoare de gepizi, goţi, huni, avari şi pecenegi, ceea ce a forţat populaţia din această zonă să părăsească vechile oraşele romane şi să se retragă în munţi. Acest lucru ne este confirmat şi de cărturarul ungur de origine secuiască pe nume Iosif Benko, ce consemna că mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc adăpostindu-se în munţi.

Ce s-a întâmplat însă, în realitate, cu populaţia din această zonă după retragerea aureliană, rămâne şi astăzi un subiect controversat de discuţie între comunităţile române şi cele maghiare. În general, istoriografia română susţine că după retragerea aureliană din provinciile Daciei nord-dunărene, o parte însemnată a populaţiei romanizate a rămas în zonele ei de locuire, între care şi în regiuni de pe teritoriul Transilvaniei de astăzi. Istoriografia maghiară  precum şi o parte a celei de limbă germană, se situează pe o poziţie divergentă, încercând să demonstreze că românii au imigrat treptat din sudul Dunării în Banat, Crişana, podişul transilvan şi Maramureş, unde ar fi fost colonizaţi de regii Ungariei din dinastia arpadiană între secolele X-XIII.

Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor româneşti din ţinuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ţinuturi şi localităţi ce conţin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de obicei amintire a unei populaţii româneşti sud-dunărene recente, existente concomitent cu populaţia românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača. (Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în “Vlăhia“ Moraviei, în munţii Beschizi, este Valašske.)

Însă istoriografia română nu a contestat niciodată partea sud-dunăreană a ariei de etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populaţie românească numeroasă în evul mediu, care nu a fost asimilată complet nici până în prezent şi care a populat diverse regiuni situate mult mai la nord decât cele locuite de populaţiile aromână şi meglenită.

Următoarea etapă, de o însemnătate majoră în istoria Transilvaniei, se referă la invazia unui alt popor migrator: ungurii. Referitor la acest lucru, dr. Mihaly Horvath, autorul unei Istorii a Ungariei la 1868, arăta că: la ocuparea noii patrii dintre Tisa şi Dunăre, în ţinutul Bihorului se afla Menumorut, care avea drept supuşi pe valahi şi chazari, iar în Banat, voievodul Glad avea o armată compusă din ostaşi români. Ardealul propriu-zis se afla sub conducerea românului Gelu.

După lupte sângeroase, Menumorut şi Glad au acceptat să devină vasali regelui ungar, ramânând astfel în stăpânirea voievodatelor lor, în timp ce Gelu a căzut în luptă. Luptele de rezistenţă împotriva invadatorilor  unguri nu s-au oprit însă aici. Astfel, în anii 1002–1003, sunt consemnate luptele regelui ungur Ştefan I cu voievodul transilvănean Ghiula, numit în alte izvoare şi ca Giula sau Jula şi care îşi avea reşedinţa la Alba Iulia, precum şi luptele dintre voievodul Ahtum, un urmaş al lui Glad, care s-a înfruntat cu forţele ungureşti conduse de Canadinus.

Totuşi organizarea politică românească a continuat să existe pentru încă mai bine de două secole, fiind consemnată în 1222 în partea de miază-zi a Transilvaniei ca terra Blachorum, unde se plătea vamă (o vamă diferită de cea ungurească). De asemenea, formaţiuni politice româneşti sunt atestate în Banat, la mijlocul sec. al XIII-lea, şi în Maramureş, în secolul al XIV-lea. Tot caracteristică oraganizării româneşti este şi tradiţia voievodatului păstrată de unguri pentru aproape patru veacuri şi jumătate..

 

Bibliografie

www.wikipedia.org

www.metamedia.org

 

Istoria Transilvaniei

Castrele romane din Transilvania | Etimologie | Lista monumentelor istorice din judetul Alba | Lista monumentelor istorice din judetul Bistrita-Nasaud | Lista monumentelor istorice din judetul Brasov | Lista monumentelor istorice din judetul Cluj | Lista monumentelor istorice din judetul Covasna | Lista monumentelor istorice din judetul Harghita | Lista monumentelor istorice din judetul Hunedoara | Lista monumentelor istorice din judetul Mures | Lista monumentelor istorice din judetul Salaj | Lista monumentelor istorice din judetul Sibiu | Lista monumentelor istorice din Transilvania | Perioada dacica | Principatul | Vetrele de locuire din Transilvania | Voievodatul

 


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Istoria Transilvaniei > Mileniul întunecat